Pe vremea când Imperiul Babilonian făcea legea în Mesopotamia, în zona Mării Negre legea era făcută de câteva triburi de traci, sciţi şi amazoane. Această regiune era numită Pontus Axeinos, mai exact, Marea mohorâtă şi neospitalieră. Cel mai mare trib de amazoane era situat pe malul râului Auras, într-o zonă muntoasă, plină de păduri şi fâneţe bogate. Acestea erau supranumite fiicele zeului războiului, Antal, fiind considerate nişte războinice de temut care mânuiau bine toporul de război, arcul şi suliţa. Diossippe, regina amazoanelor, era respectată de traci, babiloni şi, mai ales, de cei care se supranumeau zei - Anunnaki de pe insula-cetate Esagila, din Marea Neagră. Oamenii ajungeau foarte rar pe această insulă, zeii Anunnaki fiind slujiţi de nişte semizei, numiţi Igigi. Totul decurgea într-un ritm normal pentru acea vreme. Amazoanele erau nişte spioane foarte bine plătite de către toate triburile din zonă, aceasta fiind meseria lor de bază. Uneori îşi făceau şi “datoria” de asasini plătiţi. Triburile dispăreau şi se năşteau, dar cel al amazoanelor, conduse de Diossippe, părea să se impună din ce în ce mai mult în regiunea Pontus Axeinos. Regina amazoană era o roşcată frumoasă, cu ochii mari şi verzi, ce puteau vrăji într-o clipă aproape orice bărbat neatent. Îmbrăcămintea ei de bază era o rochie albă, cu poalele în fâşii lungi şi străvezii. Purta o tunică din piele, lucrată fin cu broderii şi cristale. Aceasta era prinsă la mijloc cu un brâu roşu, purtător de noroc. O venera pe zeiţa vânătorii, Diana, dar nu uita să îi aducă din când în când elogii şi zeiţei frumuseţii, Venera. Avea o fiică, Talestri. Nimeni nu ştia cine era tatăl ei, dar era un lucru caracteristic amazoanelor, să seducă necunoscuţi pentru a concepe copii. Aveau nevoie de urmaşi! Regina era oarecum privilegiată. Tatăl prinţesei moştenitoare era ales de câteva amazoane de încredere. Acestea spionau fii de şefi de trib, prinţi şi regi, îi seduceau pentru a le verifica virilitatea şi, în funcţie de anumite criterii, alegeau viitorul tată, fără ca acesta să ştie. Totul era foarte bine regizat şi plănuit, astfel ca “donatorul” să nu îşi dea seama că va fi tatăl unei viitoare amazoane. Erau foarte bine primiţi şi băieţii care se năşteau în tribul condus de către Diossippe. Aceştia erau crescuţi şi instruiţi pentru lupte sau puşi la treburi bărbăteşti, contrar zvonurilor care circulau printre vecini, că ar fi omorăţi sau făcuţi sclavi. De altfel, în zona stăpânită de către amazoane, trăiau multe familii paşnice, cu un trai decent şi tradiţii normale, fără să fie afectate de cultul lui Diossippe şi al urmaşelor ei. Oamenii de aici erau chiar favorizaţi de liniştea pe care amazoanele o ofereau zonei de pe malul răului Auras. Comerţul era una din preocupările esenţiale ale localnicilor. Oamenii îşi duceau traiul în voie bună, preocupaţi de gijile mărunte din viaţa de zi cu zi.
Venise vremea să se găsească un bărbat şi pentru Talestri.
- Burneshaaaa! se auzi un strigăt printre zidurile de cărămidă ale cetăţii amazoniene.
Era vocea reginei Diossippe. Aşa îşi chema, ea, de obicei generalul armatei, pe amazoana Burnesha. Aceasta era cunoscută pentru ferocitatea şi cruzimea de care dădea dovada în lupte. Era robustă şi avea profilul mai mult al unui bărbat decât al unei femei. De altfel, şi în cadrul armatei pe care o conducea avea un grup de femei feroce, asemeni ei, care înspăimântau oamenii numai la vederea lor. Nu aveau sânul drept, acesta fiind tăiat sau cauterizat încă de când erau mici pentru a putea mânui mai bine arcul şi purtau nişte costume grele din zale. Erau numite amazoane-soldaţi şi erau preferatele generalului. Burnesha trebuia, însă, să apeleze acum la amazoanele-fruntaş, fetele spion de o frumuseţe orbitoare, îmbrăcate sumar, doar cu o fâşie de piele maronie ce abia le acoperea bustul, legată în faţă, în zig-zag, cu o sfoară. Nişte fâşii din acelaşi tip de piele erau legate în jurul taliei, descoperind pe ici-colo formele apetisante ale frumoaselor luptătoare. Nu le lipsea niciodata arcul şi tolba cu săgeţi, iar privirile de pajură fermecau bărbaţii din ţările învecinate care nu aveau ocazia să vadă, în fiecare zi, astfel de femei. Ele erau cele care puteau găsi bărbatul potrivit pentru prinţesa Talestri. Burnesha convocase deja cinci amazoane-fruntaş la o discuţie, cu o seară înainte, şi stabiliră un plan cu o delegaţie exactă spre ţările din vest şi sud-vest. Totul era bine pus la punct, se mai aştepta doar un semn de aprobare de la regină, iar acesta se auzi, printr-un strigăt piţigăiat în miezul zilei. În câteva minute, comandorul şi amazoanele-fruntaş, se înfăţişară în sala tronului, o încăpere nu foarte mare, cu pardoseală din piatră şi pereţi îmbrăcaţi în lemn cioplit cu diverse simboluri amazoniene. Tronul, îmbrăcat în catifea de un roşu aprins, era situat pe un mic piedestal şi îţi fura privirile cu accesoriile din pietre semipreţioase. Regina Diossippe stătea plictisită cu o mâna sub bărbie şi cu cealaltă lăsată, lasciv, jos.
- Aveţi ceva pentru mine? întrebă ea când auzi paşii inconfundabili ai generalului său credincios.
- Charie (formula de salut în Grecia, ceea ce înseamna “pace ţie”), regina mea! o salută respectuos Burnesha aplecându-şi, instinctiv capul. Cunosc bine tainele acestei operaţiuni, aşa că le-am ales pe cele 5 prietene bune ale prinţesei, Aela, Celeno, Asteria, Climene şi Liliana. Ele sunt antrenate de mici copile pentru această misiune specială.
Burnesha îşi întoarse capul spre cele cinci tinere rămase în pragul uşii. Niciuna dintre ele nu avea mai mult de douăzeci de ani, dar erau instruite, deja, destul de bine în arta războiului şi, mai ales, în arta cuceririi bărbaţilor.
- Aş avea totuşi o rugăminte, continuă Burnesha.
Regina îşi ridică privirea vădit surprinsă şi o întrebă:
- Aşa… ce anume?!
- Vreau să merg şi eu cu ele… împreună cu Melestri…
- Ceee? Ai înnebunit? Şi cum rămâne cu ce avem de făcut pe aici? Mai sunt nişte tâlhari care vin şi ne “vizitează”, plus că avem şi noi nevoie de multe resurse pentru extinderea cetăţii. Piatra e pe terminate şi negustorii ăştia sunt tot mai mulţi, cred că trebuie să-i mai împuţinăm…
- Diossippe, ştii bine că tu le-ai dat voie să vină aici… Ţi-am zis de atunci să-i alungăm, ăştia nici de sclavi nu sunt buni. În ceea ce priveşte administrarea armatei, ce-ar fi să îl lăsăm o perioadă pe Arestes…
- Pe nepotul meu? Pe un bărbat?! Pe zeii toţi, ai innebunit detot Burnesha!
- Diossippe, Arestes aşteaptă acest moment ca pâinea caldă. Este cel mai potrivit om care mă poate înlocui. Gândeşte-te că am nevoie şi eu de o pauză şi nişte bărbaţi mi-ar prinde bine…
- Ha, ha, haaa!
Diossippe izbucni într-un râs forţat şi continuă pe un ton sarcastic:
- Adevărul este, Burnesha mea dragă, că ai nevoie de o pauză specială pentru că toţi bărbaţii fug de tine…
Regina începu să râdă şi mai zgomotos apoi se opri brusc şi arătă spre grupul de amazoane-fruntaş:
- Dar nu sunt de acord ca Arestes să îţi ţină locul. Asta e o blasfemie! Ce zici de Liliana? E tânără, dar…
- În niciun caz, Diossippe. E prea tânără şi aş prefera să las în locul meu pe oricare dintre amazoanele-soldat în locul oricarei amazoane-fruntaş. Nu e joacă, e armata pură, e…
- Ah… Burnesha… fie cum zici tu. Sunt foarte nemulţumită de alegerea ta, dar îmi dau seama că ai preferat să alegi un bărbat în locul…
- Este nepotul majestăţii tale, urmaşul Hyppolitei!
- Bineeee… fie!
Regina se ridică brusc de pe tron, aruncă o privire dezgustată în jur şi plecă fără să mai zică nimic. Burnesha privi mulţumită spre cele cinci amazoane şi le apostrofă:
- Ei, voi. Hai, căraţi-vă şi faceţi-vă bagajele. Anunţaţi-o şi pe Melestri…
- O amazoană-soldat? o întrerupse Liliana uimită?
- Ţi se pare că te-a întrebat cineva ceva? Ai auzit tu cumva să fi zis altceva regina ta?
Liliana se retrase într-un colţ, încercând parcă să se ascundă în umbră. Burnesha continuă satisfăcută:
- Şi… luaţi-vă nişte haine groase pe drum, vine iarna şi mi-e că o să îngheţaţi şi o să vă plătesc de bune!
- Avem pelerine groase, căptuşite cu lână aşa că stai, liniştită Burnesha! o apostrofa Climene şi ieşi din încăpere, făcându-le semn şi celorlalte amazoane-fruntaş să iasă.
Burnesha, rămasă singură, se apropie de fereastră şi privi afară. Se lăsă o seară însorită peste cetate.
- E prea blândă regina noastră, prea blândă… Să vedem ce va urma şi cu Talestri. Unde eşti Hyppolita? Zeul meu Antal, te-ai însoţit cu zeul Enlil? Ţi-ai lăsat urmaşii pradă Venerei? E un dezmăţ total aici! Mmm… Dă-mi puterea, Antal, să fac ordine, să-i trec prin sânge şi sabie, să purific neamul nostru!…
Burnesha se rezemă de zid şi începu să alunece uşor în jos. Ajungând pe pardoseală, îşi poziţionă corpul greoi pe genunchi şi îşi acoperi faţa cu mâinile ei vânjoase...
Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Batmindru Lucia: Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
