TEXT DE LA PRETEXT SAU RĂSPUNSUL NECESAR

M-am întâlnit acum câteva zile cu o colegă din lumea artei. O tot văzusem abătută în ultima vreme, dar acum era veselă şi faţa îi radia.

-         Aşa da! Am exclamat eu. Cum de? Zi-mi şi mie să îmi fac şi eu o zi la fel de înnsorită!

-         Păi e cam lungă povestea, îmi zise ea. Şi nici prea veselă nu e.

-         Dacă sfârşitul e frumos, cu atât mai interesant va fi ce îmi vei spune, aşa că... zi!!!

-        Păi viaţa e cu multe urcuşuri şi coborâşuri. Multe răutăţi se întâmplă ca să facă loc unor lucruri minunate. Din nefericire, noi, femeile, uneori suntem prea complicate şi ne facem rău între noi... chiar dacă nu e cazul. Unele hăituiesc pe altele din invidie şi pentru că au stima scăzută de sine sau alte frustrări interioare. Le este teamă că li se ia amantul sau cine ştie, ce berbec, dar nu privesc în ansamblu, să vadă realitatea. Ca să nu mai spun că poate chiar ele construiesc întreaga intrigă şi îţi fac drum liber către acel cineva... Poate că până la conflictul creat de ele nici nu ţi-a trecut prin cap aşa ceva. Ideea e că... uite, se luase o fostă colegă de mine, bănuind ca i-aş lua eu amantul (deşi ea avea o relaţie oficială cu altcineva). Nu era prima de acest gen, aşa că am continuat să mă port bine cu ea, chiar foarte bine... M-am gândit că îi va trece. La scurt timp, tipa începu să facă crize, a ţipat prin birou şi şi-a dat demisia. Dumnezeu cu mila, dar chiar m-am bucurat în acel moment, zicând: am scăpat de nebună! Se pare că nu s-a terminat totul atunci. Respectiva a început să mă atace în mediul online de pe pagini false. Am încercat să îi explic faptul că nu am nicio treabă cu nimeni şi să mă lase în pace, dar a început cu ameninţările. Veni un coleg nou în birou şi, ce să vezi... era prieten cu respectiva... Vreo cunoştinţă... Începu să facă tot felul de aluzii nefireşti la cât de mare şi tare e fosta colegă. Ce frumoasă, ce deşteaptă... În fine, nişte abureli, în condiţiile în care am cunoscut-o direct şi ştiam cam până unde i se ridica nivelul de IQ... Adică, ce aşa mare deştăptăciune în capul uneia care se lauda ce matematiciană este, dar îmi dădea rapoarte cu nişte calcule simple făcute praf?! Dar dacă prostimea aşa dorea să o vadă, era fix problema ei. Că încerca respectivul să îmi sufle mie astfel de vorbe, nu înţelegeam de ce. De ce mama mă-sii, îl interesează pe ăla că aia e geloasă pe mine? Îi păzeşte patul sau ce? Bine, hărţuirea a durat ceva timp. Căuta tot felul de conversaţii în care să demonstreze şi el ce geniu este, deşi se vedea că era o forţare de prost gust. Să vii să te lauzi că ştii şi să întrebi dacă şi ceilalţi ştiu nişte lucruri legate de lingvistică, în condiţiile în care exprimarea ta orală şi scrisă lasă de dorit, este ceva... interesant... La un moment dat au fost şi nişte situatii ciudate în trafic. Apoi a mai apărut o colegă (pe care o consideram prietenă) cu aceleaşi aluzii “isteţe”, ca şi ale celuilalt (mai puţine, dar...).

-         Păi şi de ce erai afectată? Trebuia să îi laşi în plata lor, cu nebuna lor?

-         Păi cum să nu fii? Tu ai putea să înduri astfel de chestii aproape zilnic, timp de câteva luni? Apoi să ţi se strecoare aluzii că ţi s-a pus ceva în mâncare, apoi să fii hărţuită iar în mediul online. Mi s-au tot trimis mesaje urâte, unele chiar cu înjurături. Am fost sunată şi pe telefonul personal. La un moment dat m-am oprit din activitatea artistică.

-         Păi asta îşi doreau? Cum să faci aşa ceva?!

-         A fost greu până m-am prins. De fapt, motivul hărţuirii lor a fost unul simplu: că aş fi încercat eu să îi fur activitatea nebunei, o activitate dubioasă. Niciun om normal nu m-ar fi văzut în acea ipostază. Îmi vine să râd de fiecare dată când stau şi mă gândesc la ce prostii pot crede unii... şi se pare că sunt mulţi.

- Şi cum de ai reuşit să treci peste?

- Păi începusem să mă cert, până şi cu cei apropiaţi la care ţineam. Toţi mi se păreau deja dubioşi. Până am discutat serios cu ei şi mi-au dat nişte sfaturi importante. Soţul mi-a zis că trebuie să fiu mai egoistă şi să nu mai fiu bună cu cei care nu merită. Încă stau şi mă gândesc dacă trebuie să fiu aşa, deoarece concepţiile mele despre viaţă sunt un pic diferite. Mereu am zis că, dacă eşti bun şi răspunzi cu bunătate oamenii care fac răutăţi, se vor schimba şi vor avea faţă de tine atitudinea pe care o ai şi tu vis-a-vis de ei. În cazul prezentat mai sus, acest lucru nu a mers.

-         Poate trebuie să dai o şansă oamenilor, dar e cazul să existe o limită. La un moment dat, trebuie să pui şi piciorul în prag.

-        Asta cam aşa e. Ştii, mi-au atacat pagina de lingvistică. Ce om întreg la cap s-ar lega de aşa ceva?

-        Ei, gata! Vezi că încă te afectează!

-  Nu cred. Eu doar nu-mi explic... Poate nici nu e cazul să găsesc o explicaţie a acestor comportamente. M-a ajutat mult şi sfatul mentorului. Mi-a zis să nu îmi fac griji, să merg pe drumul meu, pentru că sunt unică. I-am zis că nu vreau să fiu unică, vreau doar să mă lase oamenii ăştia în pace. Mi-a răspuns că vor dispărea la un moment dat, apoi vor apărea alţii... că mereu vor fi oameni care vor crea diverse situaţii, pornind de la nişte simple invidii sau gelozii. Şi voi rămâne ceea ce sunt, ba chiar o să mă dezvolt. Nu ar trebui să iau în seamă că ei acum încearcă să creeze o imagine apropiată de a mea pentru acea femeie. Scriu pentru ea, posteaza în numele ei. Un ochi critic, ce ştie artă, îşi dă seama a cui peniţă e acolo. Mai ales când se simte mai mult stilul unui bărbat şi nu al unei femei etc... Dar în real, ceea ce ei fac acolo, NU există. Realul este altceva, iar asta este ceea ce contează în viaţă cu adevărat! REALITATEA!

EU ŞI VOI

Întotdeauna îmi voi aminti cu drag de oamenii care m-au ajutat necondiţionat, unii fără să mă cunoască mai deloc. Îmi voi aminti de bătrânul care mi-a luat un suc şi mi-a plătit suplimentul de bilet la trenul accelerat, în clasa a noua, doar pentru că i s-a părut că nu avea rost să merg cu personalul. Era un om simplu, lucra pe la nu ştiu ce sonde din Comăneşti, nici măcar numele nu am reuşit să i-l reţin. Dar îi văd chipul, cu drag, pentru că oamenii ca el trebuie preţuiţi. Probabil şi-a propus să aibe grijă de mine pe drum, văzându-mă singură. Nu l-am mai întâlnit de atunci şi nici nu ştiu dacă i-am zis cuvintele merituoase de mulţumire. Întotdeauna îmi voi aminti cu drag de o doamnă care avea un restaurant lângă o staţie din Tecuci. Era iarnă, cei de la CFR hotărâseră să facă grevă şi ne-au lăsat în drum, fără un termen de soluţionare şi cu banii luaţi. Eram răcită cobză şi toată baza era în colega mea de clasă. Ea a intrat în vorbă cu două călugăriţe care ne-au dus la doamna cu restaurantul. Drumurile erau blocate din cauza zăpezii. Am stat de pe la şapte dimineaţa până pe la orele paisprezece. În tot acest timp ne-a dat de mâncat, ceai cald şi mie câteva pastile. Apoi, când s-a anunţat că drumurile au fost deszăpezite, am plecat mulţumind frumos. Nici numele ei nu i-l mai ştiu, dar parcă îi văd chipul plin de bunătate. Şi aş putea da foarte multe exemple de astfel de oameni care ştiu să ajute fără să cunoască persoana de lângă. Poate din această cauză mulţi mi-au zis că sunt naivă, că mă ataşez şi iert prea mult. Am iertat şi oameni care mi-au făcut rău. Apoi iar a trebuit să îi iert... până am renunţat la ei. Am văzut şi pe unii, care, crezându-se puternici, atacau oameni nevinovaţi, pe care îi vedeau aparent singuri şi fără de ajutor. Şi atacau în grup, parcă vrând să arate ce mari şi tari sunt ei. Dar oare un grup de circari ce atacă oameni nevinovaţi vor fi vreodată cu adevărat puternici sau îşi vor crea doar o iluzie favorabilă grupului? Este un lucru bine ştiut de mult că oamenii care sunt cu adevărat puternici... nu atacă. Dacă vezi un om exaltat de dorinţa de a face rău trebuie să îi dai o şansă, încercând să îl ajuţi, să îl ridici. Unii reuşesc să înţeleagă şi ridică fruntea, alţii însă greşesc la nesfârşit. Sunt oameni care abia aşteaptă să dea vina pe ceilalţi pentru greşelile pe care ei le comit. Tot ce se întâmplă în viaţa noastră este rezultatul unor decizii luate tot de noi. Dacă voi fi criticată pentru că am scris acest articol va fi tot pentru ca am luat eu decizia de a-l publica. Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că, în viaţă, trebuie să ne mai şi asumăm unele lucruri. Aaaa... Că unii poate îşi dau seama că, dacă ar începe să îşi asume, ar cădea prea mult, asta este altă problemă. Dacă şi-ar fi asumat la timp, nu ar fi ajuns în anumite ipostaze. Dacă îţi minţi aproapele şi prietenii, la un moment dat cineva tot va descoperi adevărul şi atunci vei face... ce? Vei căuta pe alţii să dai vina?...

Am început acest articol amintind de nişte oameni foarte frumoşi, oameni pe care îi voi ţine mereu minte. Îmi amintesc şi de cei care mi-au făcut rău, au avut şi ei rolul lor în viaţa mea. În mod straniu, răutatea gratuită pe care am primit-o mi-a deschis uşi şi lumi nebănuite, favorabile tot mie. Pornind de la experienţele mele de viaţă ajung la concluzia că, în final, tot binele este cel care învinge. Poate nu chiar la început. Începutul e de multe ori cucerit de minciună, trădare şi răutate... Dar priviţi la oamenii cu adevărat puternici, ei au un traseu frumos. Eu aşa mi-l fac. Voi?!...

Pictures by Bățmîndru Lucia

PUR ŞI SIMPLU

PUR ŞI SIMPLU.... Mi-a venit ideea să scriu acest articol, PUR ŞI SIMPLU, acum câteva zile când mă întrebam care e limita dintre bine şi rău… Mai exact, când ar trebui să fim buni şi când ar trebui să luăm atitudine? Cu cine să ne purtăm bine şi cât? Nu este uşor să menţii un echilibru între aceste două stări opuse. Până şi cei buni îşi pot ieşi din fire şi pot reacţiona chiar mai brutal decât cei obişnuiţi cu răutatea zi de zi. Cred că primul pas spre echilibru ar fi să nu reacţionăm sub impulsul stării de moment, deşi nici aici nu putem generaliza. Dacă cineva ne supără cu o vorbă, cu o atitudine mai neobişnuită, poate ar trebui să reflectăm înainte de a răspunde cu aceeaşi monedă. În schimb, dacă suntem atacaţi, mental, fizic, sau sub altă formă dăunătoare, trebuie să fim pregătiţi să conştientizăm şi să reacţionăm în consecinţă. Uneori e cazul să tai în carne vie. Da, dar cât? De unde poţi şti cât poate duce acea persoană? Poate fi o cunoştinţă sau nu, poate fi o persoană depresivă care şi-a pierdut echilibrul şi a dat în nebunie, poate fi un criminal, poate fi orice rău… Răutatea are multe forme, uneori foarte bine ascunse. Totuşi, dacă am încerca să stârpim răul, cum ar trebui să acţionăm? Avem, noi, oare deptul de a juca rolul lui Dumnezeu? E greu să iei anumite decizii. Este şi mai greu să cunoşti limita acestora. Până unde? Cât? Cum? Cât va rezista persoana în cauză? Dar oare ar trebui să ne batem capul atât de mult cu cineva care face rău? Până la urmă, este un pericol public. De ce să nu-l stârpim şi gata? Grea decizie… Nu cred că ceva trebuie stârpit. Fiecare trebuie să cunoască rezultatul acţiunilor sale, să le conştientizeze, să le… consume…

Da, dragii mei, tocmai din această cauză cred că ar trebui să înţelegem că nu este atât de uşor să fii zeu. Nu e uşor să priveşti către stârpituri, să vezi cum fac rău conştient şi cu aviditate şi, totuşi, să rabzi... să îi laşi să se echilibreze singuri, făcând rău altora, apoi să încerci să îi îndrepţi pe calea cea bună, cumva tot prin voinţa lor, chiar dacă poate că uneori te atacă şi pe tine… Şi rabzi, dar oare cât?

Îmi place şi mi-aş dori să pot aplica în viaţa mea crezul aikido – menirea este să cunoşti foarte bine artele marţiale, dar să le foloseşti rar, poate chiar deloc. La bază stă echilibrul şi negocierea.

Ce frumos ar fi dacă toţi am încerca să aplicăm acest crez!

Să aveţi o zi cu mult soare în suflet, dragii mei!...

DE UN TÂNĂR

A fost o dată ca niciodată un rege într-o ţară dintr-o altă lume. Totul mergea ca la carte, ţara creştea văzând cu ochii, încât regele se gândi că ar avea nevoie de un om de încredere, care să îl ajute. Divanul îşi făcea bine treaba, dar nu mai făcea faţă ca odinioară. Într-o zi, cineva îi recomandă un tânăr care părea să aibă mult potenţial. Regele îl cântări din priviri, îl întrebă despre una-alta, apoi se hotărî să îl ia lângă el, să fie administratorul ţării. Entuziasmul tânărului se văzu din prima zi când, arătând spre un ţăran, zise:

- Cam trist e bietul om. Prea strict eşti cu oamenii, dragul meu rege! Cred că ar trebui să fim mai buni. Uite-l pe cel de lângă, ce vesel e! Mai şi cântă!

- Da! răspunse regele, dar nu are atâtea griji, pământuri şi acareturi ca primul. Totuşi te las să îţi exerciţi atribuţiile aşa cum vei găsi de cuviinţă. Te rog să te simţi liber.

Tânărul parcă asta şi aşteptă. Se urcă pe un cal şi fugi în lumea largă. Începu să ţină prelegeri despre bunătate şi viaţă liberă, despre idealul unei vieţi în care binele triumfă şi totul se transformă într-un rai adevărat. Repede îşi făcu aliaţi, iar lumea începu să îl aclame. Deodată, totul parcă înflori în întreaga ţară. Oamenii începură să fie veseli în continuu şi plini de voie bună. Tânărul ajunse la palat şi se înfăţişă mulţumit în faţa împăratului, cu inima crescându-i de fericire. Împăratul zâmbi, dar nu îi spuse nimic, spre dezamăgirea omului de încredere. Nu trecu mult timp şi oamenii începură să vină la palat cu tot felul de cereri, care mai de care mai pretenţioase, pentru a pune în aplicare noua lege, în care binele să guverneze. Tânărul încercă să găsească soluţii şi reuşi să îi ajute pe toţi. Dar cererile creşteau pe zi ce trece, oamenii începeau să devină nemulţumiţi, că nu li se mai răspundea la timp, că petrecerile nu se organizau chiar în fiecare zi, cum şi-ar fi dorit, că lumea nu are motiv de sărbătoare decât o dată la două-trei zile. Omul regelui încercă să îşi ducă planul în continuare, aşa că luă din galbenii palatului ca să îi mulţumească pe toţi. Câteva zile se făcu linişte şi parcă soarele începu să fie iarăşi vesel. Bineînţeles că cererile apărură din nou şi tânărul ajunse iar cu ochii la galbenii împăratului. Nemulţumit de întorsătura lucrurilor, el se duse la rege şi îl rugă să îl ajute. După ce discutară, se întoarse spre mulţime şi ţinu un discurs, în care îi anunţa că nu şi-au mai plătit dările şi visteria începe să se golească. Oamenii începură să strige:

- De unde şi până unde dări, dacă se doreşte o ţară în care să domnească veselia şi bucuria?

- Bine! Dar trebuie să şi muncim! Cine a zis că nu se va munci? întrebă tânărul. O să împart locuitorii în mai multe părţi şi le voi da să aibe grijă de anumite animale, pasări şi întinderi. Celor care vor reuşi să adune roade cât mai bogate, le voi dărui calul meu cel alb.

Calul alb era privit ca o adevărată comoară, aşa că oamenii au fost de acord cu această propunere. După câteva săptămâni, tănărul veni disperat la rege:

- Dragul meu, ocrotitor! Preamărite împărate! La mare ananghie sunt! Oamenii, în loc să muncească, s-au apucat să dea foc lanurilor, pe care le aveau în gospodării celelalte echipe şi să le otrăvească acestora animalele. Totul a luat-o razna, ţara se duce de râpă! Te rog să mă ajuţi!

Regele îl privi calm şi îi răspunse:

- Dar ai toata puterea! Te rog să te foloseşti de ea.

Tânărul îl privi cu reproş pe rege şi se îndepărtă de el gândindu-se că regelui nu-i mai pasă de ţară. Ieşi din cameră şi se îndreptă spre divanul domnesc. Acolo îl aşteptau câţiva boieri cu zâmbete ironice pe buze.

- Hai! Ia un pahar de apa şi revino-ţi! îi zise unul dintre boieri.

Cu o mişcare automata, tânărul luă paharul şi trase totul pe gât, cu o sete de nedescris. Ochii i se împăienjeniră şi se făcu beznă. Se trezi într-o altă încăpere. Lângă geam se vedea clar umbra regelui şi a unuia dintre boierii din divan. Când îşi dădu seamă că tânărul se trezi, regele se apropie de pat şi îl întrebă:

- Ia zi! Învăţat-ai ceva din tot ce ai făcut? Îţi pot da şansa să o iei de la capăt. Vrei?

- Nu ştiu, bunul meu rege, ce am învăţat! răspunse tânărul. Dar cert este că, dacă e să o iau de la capăt, nu aş mai aplica regulile mele, care nu se bazează decât pe o poveste fantasmatică, ci aş merge pe drumul deja bătătorit şi bine-ştiut. Abia dupa ani de experienţă, se poate veni cu îmbunătăţiri. Şi încă un lucru mi-e clar. Bunătatea asta e de mare preţ, dar trebuie ţinută în cui!

Refrene pentru oameni slabi

Şi... când scriu slabi, nu mă refer la aspectul fizic, ci la cel spiritual. Tot aud de ceva timp ”Nu plânge Ana” şi mă întreb: „Oare chiar ne place nouă, femeilor, să ne plângem de milă?” Până la urmă, cam la asta se referă acel cântec… De ce ne-am bucura pentru că unul care umblă aiurea se întoarce acasă? De ce nu i-am schimba iala? Avem un motiv anume să plângem după o persoană căreia nu îi mai pasă de durerea noastră? Bineee… poate să doară un pic la început, dar clar, o persoană puternică îşi va şterge lacrimile şi va privi spre viitor strategic.

Aici nu mă refer doar la femei. Nu numai bărbaţii înşeală, şi femeile schimbă peisajul destul de des. Refrenul mai sus amintit mi se pare amuzant şi… de plâns, dar nu în contextul cuvintelor exprimate de autor.

„la copii şi la nevastă”. Aşa, deci mai sunt şi copii?! Legile de azi protejează instituţia căsătoriei şi, mai ales, copiii. Încă un motiv în plus de a… nu plânge (prea mult, încât să scrii şi un cântec) după acel cineva. Până la urmă este vorba de o femeie puternică, este o MAMĂ. Ce poate fi mai frumos decât să concepi un copil, să îi dai viaţă şi să îl creşti?! Mama este o Dumnezeire minunată. Mama este o fiinţă puternică. Din păcate, uneori, în societate, importanţa ei este minimizată de oameni fără scrupule sau de femei uşuratice, care, doar pentru faptul că au avut timp şi au răsfoit nişte cărţi, dând copy-paste la câteva cuvinte, se cred emancipate. Poate că nici nu ar fi cazul să le enumerăm aici, pentru că acele păreri chiar nu contează. Sunt oameni fără valoare, care nu vor lăsa absolut nimic în urma lor. Învăţatul ca învăţatul, dar practica ne omoară. Bineînţeles că a fi mamă nu înseamnă doar să concepi şi să naşti un copil. E necesar să îi fii alături şi să îl creşti frumos. Revin la refrenul de mai sus. De ce să plângi după cineva căruia nu îi pasă de ce simţi tu, atât timp cât ai parte de ceva mult mai frumos, copiii? A se lua în considerare că este valabilă şi situaţia inversă. Nu generalizez subiectul la nivel de gen. Cred că am fi mult mai fericiţi dacă ne-am gândi la ce vrem noi cu adevărat şi nu ne-am plânge de milă, sau nu am acţiona din egoism.

E uşor să fii un om rău. Ia încearcă să fii bun şi vezi ce primeşti în schimb, şi cât poţi să rezişti!!!

Pozele sunt cu titlu informativ. Se pot șterge la cerere și drept de autor.