Ziaristică sau pofta vine mancand

 În lipsă de inspirație, și mă refer la adevărata plăcere a cititului, m-am abonat la cateva ziare de la Poșta Romană. Nu e marketing ci doar o informație care se presupune că ar trebui să releve faptul că au prețuri pentru toate buzunarele și o gamă variată din care poți să alegi. M-am gandit că... pofta vine mancand, iar răsfoitul îmi va mai “lumina” un pic zilele de weekend. Zis și făcut. Ziarul “Lumina de duminică” este unul religios, dar foarte bine proporționat. Toate aprecierile mele echipei care nu-ți bagă pe gat tot felul de informații care să te facă să dai bir cu fugiții atunci cand începi să citești ceva. Temele sunt abordate într-o manieră lejeră și conțin informații chiar folositoare legate inclusiv de artă, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Ziarul “Diamantul” pare a fi o adevărată comoară. Are articole atat de diversificate încat nu ai cum să nu te îndrăgostești de el după ce începi să-l răsfoiești. Conține articole de geografie, SF, istorie, sănătate, sprirituale, chiar și o secțiune de intregrame la final. Pentru cei cu pretenții literare, “Luceafărul de dimineață” sigur nu vă va dezamăgi. 

Așa că, un ceai cu niște brioșe, și ziarul în față, parcă te și duce cu gandul la o casa de la țară, casă în care tu stai relaxat pe terasă și savurezi din plin frumusețea naturii cu tot ce te înconjoară. Bineînțeles, să nu uităm și de o muzică bună pe fundal. Poftă bună la citit!

SONET... CU TITLU DISOLUT

 Se-nşiră-aşa, prin ceaţa aghiasmată,

Ei, muritori, cu aripile frânte

Şi nu mai au nimic de dinainte,

Doar amintiri de umbra de lopată...

 

Trec roiuri de altare-nveşmântate

Cu fir de-argint şi tiv suflat cu aur,

Coroanele mai au frunze de laur,

Cerşind un ultim gând de-angelitate

 

Şi în amurgul vremii toate-or trece

Un vierme va rămâne-n azimuth,

Înfulecând din hoiturile sece,

 

Cu-acelaşi gust, acelaşi conţinut

Şi n-o să scadă stiva asta rece

Cât timp va fi cu titlu disolut...

Cămaşa, ei cămaşa nu te lasă, că nu este numărul tău... :)

Aş începe cu “a fost odată ca niciodată” şi aş termina povestea cu “au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, dar… nu despre asta este vorba. Mi-am amintit, zilele astea, de o conversaţie purtată cu un prieten. Mi se plângea că o prietenă bună, de-a lui, avea ceva probleme în relaţia de cuplu. Tipa ajunsese, pesemne, la disperare. I-am zis să îi fie alături şi să îi spună o poveste. Am inventat-o pe loc, adaptată prefect situaţiei în sine. Mică, dar cu o idee mare:

Treci pe lângă un magazin şi privirea îţi este fermecată de o cămaşă pe care o zăreşti în vitrină. Este atât de frumoasă, prefectă, aşa cum o visezi, tu, de ceva timp. Parcă o şi vezi purtând-o şi admirându-i cusăturile fine şi materialul de o calitate rar întâlnită. Intri şi te îndrepţi, cu emoţie, spre vânzătoare, sperând să îţi comunice un preţ cât mai apropiat de buzunarul tău. Oare cât ai putea da pe ea? Dacă nu ai destul la tine sau pe card, te vei împrumuta? Zâmbeşti vânzătoarei şi aştepţi, cu înfrigurare, detaliile. Îţi spune preţul şi, parcă, îţi mai revii (chiar te bucuri). Îi ceri să probezi una şi… SURPRIZĂ! Nu au mărimea ta şi… modelul din vitrină este ultimul. “NU VOM MAI ADUCE!” sunt cuvintele pe care le auzi. Te apucă nervii şi te uiţi cu jind la cămaşa expusă. “Oare cine va fi norocosul?” te întrebi şi te cuprinde invidia…

Ei, dragii mei, aşa se întâmplă în viaţă... Îţi poate plăcea foarte mult o persoană. Poate şi ea te place, dar ce să faci?... Cămaşa, ei cămaşa nu te lasă, că nu este numărul tău... :)

Să aveţi o zi cu MULT SOARE în suflet!

Trecutu-i tot și eu sunt scrum...

Poate nu am un vers perfect,

O rimă care înfioară;

Dar tind să cred că-i de efect,

Articolul ce te coboară.

Poate-am iertat prea mult ce-i rău,

Și singură tot meditând;

Mi-am zis: Să iert iar un călău?

Și omul bun parazitând?

Poate mă doare un trecut,

Pe care l-aș trăi frumos;

Cu egoism în upercut,

Și milă pe mărinimos.

Tu poți să mă omori acum,

Trecutu-i tot și eu sunt scrum...

Crăiasa fată

M-aplec în fața ta, Măicuță

Tânjesc după sărutul tău

Plecat-am prea departe poate

Acum aș vrea, la pieptul tău,

Să stau. Să-ți simt căldura dragă,

S-ascult poveștile cu prinți

Și să mă joc cu a ta salbă...

Vai! Dor mi-e de ai mei părinți!

Mi-e dor de soarele fierbinte

Ce-ncununa, în zi de vară,

O carte de învățăminte,

Ce-o răsfoiam eu, până seară...

Trecut-au anii mult mai mulți,

Acum sunt rece ca ghețarul,

Stau rătăcită printre munți,

Cu fața rece ca și varul;

Aștern cuvinte fără noimă,

Sperând, la clipa fermecată,

Să ies din starea mea de comă,

Să redevin Crăiasa Fată,

S-ștern câmpii din infinit

Pe-un orizont, mult îndrăgit!