Alma Mater Studiorum

Mater Studiorum e satulă

A pierdut mult timp stând printre gânduri

Fără întrebări caut răspunsuri

Se repetă ca într-o celulă

O cafea să bem în semn de pace

Cum să ucizi ceva ce este mort?

Ce-a fost, va fi și este peste tot

Știind că cerul stă ascuns și tace

Povestea-i mult prea veche să o vezi

Secretul este să o cercetezi

Căci timpul nu stă locului, mă crezi?

Cu primi și ultimi să o accesezi

Și poate un pic să o-mprospătezi

Spre a REDEVENI ce prefațezi

"Decalog oarecare"

Teoretic, noi ne facem soarta.

Practic, ea ne face cum vrea.

Asa-zisa prietenie nu există, oamenii își fac singuri de petrecanie, dând vina pe vecinul.

Își sapă singuri groapa, ba dau dublu și pe sicriu.

Pacea vine când te-aștepți cel mai puțin.

Păcătoșii se vor întrece în zicale ce să le gâdile nările.

Perfecțiunea nu s-a născut și nici nu se va naște, ar speria.

Cântece nostalgice mai terțează printre pașii trecătorilor.

Istoria se va scrie cum s-a mai scris, cu de toate.

Cert e ca în final mai contează și ce faci.

Mă vei iubi când n-oi fi nimeni?

Mă vei iubi când n-oi fi nimeni?
O umbră se-auzi-ntr-o seară
Când n-oi fi rouă, ci ruine
Un suflet rânced
Prin suspine?
Mă vei iubi când plouă cerul?
Cu lacrimi grele și amare
De va fi lună
Va fi soare
Voi fi a ta îmbrățișare?
Răstălmăcite
În cuvinte
Umbra rămase-n al ei vis
Cuprins de neștiință-n cripte
Răspunsul?
Nu e de atins
Chemarea-a fost
Pierdută-n zări
Și-n mări cu tristele-i uitări
Cu întrebări, dacă vreodată
Va fi răspuns
Fără… errata