LIED ALINTĂ-MĂ DULCE

Susură

Lin,

Mi, mi, fa.

Parcă şoptind alintări,

Re, re, re, re, la,

Alintă-mă dulce,

Pic cu pic,

Lasă-mă să-ţi sorb gustul

Atât de aromat!

Ca o licoare de primăvară,

Ca un fruct din grădina toamnei…

Alintă-mă dulce!

POVESTE DINTR-UN SAT

Dragii mei,

Astăzi m-a sunat mămica... foarte încântată. Răsfoia revista din R. Moldova, “Florile Dalbe”, şi a dat peste o pagină în care mi se publicase o poveste. Mi-a relatat, cu de-amănuntul, cum a venit de la şcoală şi a început să citească presa de azi, cum a deschis revista şi a dat peste pagina cu poza mea, cum a început să citească, uitând că nu era o carte de-a mea şi cum şi-a dat seama că, de fapt, citea revista “Florile Dalbe” şi nu una dintre cărţile trimise de mine acasă.

M-am bucurat atât de mult de această reacţie şi mi-am zis în acel moment “deşi sunt departe, reuşesc să le trezesc un zâmbet părinţilor mei, prin intermediul artei”. Îi mulţumesc domnului Ion Anton, pentru că a publicat povestea şi un scurt CV literar, alături de poza mea, cu rugămintea ca, pe viitor, să păstreze şi titlul original “Poveste dintr-un sat”... Îi mulţumesc şi tatălui meu, care, sigur, s-a bucurat, deşi nu s-a putut abţine fără obişnuitele lui remarci critice, întrebând de astă dată “păi câţi oameni din sat sunt abonaţi la Florile Dalbe?!....”

Sătucul meu mi-este şi îmi va fi mereu drag, indiferent de câţi sunt abonaţi la revistele literare. Îmi amintesc mereu de momentele unice trăite prin dealurile magice de la sudul Moldovei, de călcâiele bătăturite şi feţele prăfuite, de gălăgia copiilor din stradă, în special sâmbătă seara, când peste sat se lăsa o energie binecuvântată. Ne pregăteam de duminică, mămica făcea mâncarea, tăticu trebăluia prin curte, iar noi, fetele, ne ocupam de curăţenie. La final măturam ograda şi la drum, în faţa porţii şi a gardului. Ce curat părea totul, ne bucuram de pământul-lut, curăţat de uscături şi pietriş. O mai ajutam şi pe vecină, măturând şi la ea la poartă, ştiind că ne dă gumă Turbo. Seara, după baie, ne adunam în casă şi fiecare se delecta cum şi cu ce voia: croşetând, împletind, citind o carte sau o revistă, privind un film, sau cântând la pian.

Aşa că... nu contează câţi oameni din satul meu sunt abonaţi la revista “Florile Dalbe”, ci faptul că... povestea publicată în ea s-a născut din spiritul satului meu, de care îmi este şi îmi va fi mereu dor.

               

                Vă doresc o zi/seară frumoasă, cu mult soare în suflet, şi  cu multe bucurii în inimă...

DE GUSTIBUS...

Astăzi am desenat pentru un nou proiect. Sunt trei pânze care vor forma un tot unitar prin mesajul transmis cu ajutorul culorilor în ulei. Am făcut o pauză şi mi-am amintit că mai aveam nişte mere primite de acasă.

Am luat unul, l-am spălat şi am început să muşc din el... I-am simţit gustul aromat... m-a învăluit aşa cum madlena şi ceaiul de tei l-au fascinat pe Proust… Cu aceeaşi simplitate pe care am învăţat-o acasă, de a savura esenţele pământului concentrate în sfera primordială a unui măr, cum zicea şi Geo Bogza. Oare zeii pot fi geloşi pe această bucurie?!...

Am sunat acasă, mi-a răspuns nepoţica. Am vorbit şi cu mămica şi i-am mulţumit pentru acel gust minunat transmis într-un fruct – GUSTUL COPILĂRIEI MELE!...