A fost o dată ca niciodată un rege într-o ţară dintr-o altă lume. Totul mergea ca la carte, ţara creştea văzând cu ochii, încât regele se gândi că ar avea nevoie de un om de încredere, care să îl ajute. Divanul îşi făcea bine treaba, dar nu mai făcea faţă ca odinioară. Într-o zi, cineva îi recomandă un tânăr care părea să aibă mult potenţial. Regele îl cântări din priviri, îl întrebă despre una-alta, apoi se hotărî să îl ia lângă el, să fie administratorul ţării. Entuziasmul tânărului se văzu din prima zi când, arătând spre un ţăran, zise:
- Cam trist e bietul om. Prea strict eşti cu oamenii, dragul meu rege! Cred că ar trebui să fim mai buni. Uite-l pe cel de lângă, ce vesel e! Mai şi cântă!
- Da! răspunse regele, dar nu are atâtea griji, pământuri şi acareturi ca primul. Totuşi te las să îţi exerciţi atribuţiile aşa cum vei găsi de cuviinţă. Te rog să te simţi liber.
Tânărul parcă asta şi aşteptă. Se urcă pe un cal şi fugi în lumea largă. Începu să ţină prelegeri despre bunătate şi viaţă liberă, despre idealul unei vieţi în care binele triumfă şi totul se transformă într-un rai adevărat. Repede îşi făcu aliaţi, iar lumea începu să îl aclame. Deodată, totul parcă înflori în întreaga ţară. Oamenii începură să fie veseli în continuu şi plini de voie bună. Tânărul ajunse la palat şi se înfăţişă mulţumit în faţa împăratului, cu inima crescându-i de fericire. Împăratul zâmbi, dar nu îi spuse nimic, spre dezamăgirea omului de încredere. Nu trecu mult timp şi oamenii începură să vină la palat cu tot felul de cereri, care mai de care mai pretenţioase, pentru a pune în aplicare noua lege, în care binele să guverneze. Tânărul încercă să găsească soluţii şi reuşi să îi ajute pe toţi. Dar cererile creşteau pe zi ce trece, oamenii începeau să devină nemulţumiţi, că nu li se mai răspundea la timp, că petrecerile nu se organizau chiar în fiecare zi, cum şi-ar fi dorit, că lumea nu are motiv de sărbătoare decât o dată la două-trei zile. Omul regelui încercă să îşi ducă planul în continuare, aşa că luă din galbenii palatului ca să îi mulţumească pe toţi. Câteva zile se făcu linişte şi parcă soarele începu să fie iarăşi vesel. Bineînţeles că cererile apărură din nou şi tânărul ajunse iar cu ochii la galbenii împăratului. Nemulţumit de întorsătura lucrurilor, el se duse la rege şi îl rugă să îl ajute. După ce discutară, se întoarse spre mulţime şi ţinu un discurs, în care îi anunţa că nu şi-au mai plătit dările şi visteria începe să se golească. Oamenii începură să strige:
- De unde şi până unde dări, dacă se doreşte o ţară în care să domnească veselia şi bucuria?
- Bine! Dar trebuie să şi muncim! Cine a zis că nu se va munci? întrebă tânărul. O să împart locuitorii în mai multe părţi şi le voi da să aibe grijă de anumite animale, pasări şi întinderi. Celor care vor reuşi să adune roade cât mai bogate, le voi dărui calul meu cel alb.
Calul alb era privit ca o adevărată comoară, aşa că oamenii au fost de acord cu această propunere. După câteva săptămâni, tănărul veni disperat la rege:
- Dragul meu, ocrotitor! Preamărite împărate! La mare ananghie sunt! Oamenii, în loc să muncească, s-au apucat să dea foc lanurilor, pe care le aveau în gospodării celelalte echipe şi să le otrăvească acestora animalele. Totul a luat-o razna, ţara se duce de râpă! Te rog să mă ajuţi!
Regele îl privi calm şi îi răspunse:
- Dar ai toata puterea! Te rog să te foloseşti de ea.
Tânărul îl privi cu reproş pe rege şi se îndepărtă de el gândindu-se că regelui nu-i mai pasă de ţară. Ieşi din cameră şi se îndreptă spre divanul domnesc. Acolo îl aşteptau câţiva boieri cu zâmbete ironice pe buze.
- Hai! Ia un pahar de apa şi revino-ţi! îi zise unul dintre boieri.
Cu o mişcare automata, tânărul luă paharul şi trase totul pe gât, cu o sete de nedescris. Ochii i se împăienjeniră şi se făcu beznă. Se trezi într-o altă încăpere. Lângă geam se vedea clar umbra regelui şi a unuia dintre boierii din divan. Când îşi dădu seamă că tânărul se trezi, regele se apropie de pat şi îl întrebă:
- Ia zi! Învăţat-ai ceva din tot ce ai făcut? Îţi pot da şansa să o iei de la capăt. Vrei?
- Nu ştiu, bunul meu rege, ce am învăţat! răspunse tânărul. Dar cert este că, dacă e să o iau de la capăt, nu aş mai aplica regulile mele, care nu se bazează decât pe o poveste fantasmatică, ci aş merge pe drumul deja bătătorit şi bine-ştiut. Abia dupa ani de experienţă, se poate veni cu îmbunătăţiri. Şi încă un lucru mi-e clar. Bunătatea asta e de mare preţ, dar trebuie ţinută în cui!
