Ți-aș spune că te-oi bantui la noapte
Dar de ce-aș pierde timpul eu cu tine?
Cand singură mă simt atat de bine
În anotipuri vechi și-ndepărtate
Ți-as spune că nu meriți nicio vorbă
Dar nu te știu nici cat o degerată
Probabil vrei să ai o minte sobră
Să faci cu mine și vecinătate
Ți-aș spune poate multe și nevrute
Dar știu că n-ai habar nici cine sunt
Ți-aș spune pe curand sau poate du-te
Dar nu-mi ești o rutină pe pămant
În loc aș construi un mic palat
Cu muzică și tot ce-am desenat
S-aduc în el ce-n urmă am lăsat
Și la final să-l cizelez în alb
Să pot să m-adancesc în umbra sorții
Să plang în sufletu-mi de simplu om
Cortină să așez în umbra nopții
Copile, plangi cu mine cand ți-e somn!
Visează langă mine, în asceză
Pictează doar palate de cleștar
Pornește cu-o scanteie de lumină
Și finisări de umbră de icar
Și nu uita că în povestea toată
Doar tu ești cel ce-n condică îți scrii
Căci Dumnezeu poate-ți deschide poarta
Dar tu alegi ce poți și vrei să fii!
O floare mai adie la fereastră
O amintire dintr-un vechi trecut
Sărut de gheață închis într-o glastră
Răsfrant prin suflete de azimuth...
Hai vino în mormîntul meu de gheață
Răsfață-mă cu cel mai tandru vis
Te-aștept printre ruinele de ceață
Cum au mai așteptat cei ce-au promis
Încantă-mă cu-n dans nocturn feeric
Alintă-mă cu șoapte cat mai reci
Și astfel, dintr-un univers eteric
Vei trece într-un univers... de veci...
