Exact... in inima ta... chestii inspirative...

 

***

continuare de la postarea anterioara:

Batmindru Lucia: In lucru... chestii inspirative... taxi & alte alea... SI EU...

***

Sa fi trecut vreo saptamana, doua.

Sheryl privea iarba ce se itea pe langa trotuar. Ce-o mai fi si cu acest Roy, acum? O atragea carnal, cu siguranta. Inca nu i-a povestit lui Miriam peripetiile ei si se mira de asta. Ele doua nu isi ascundeau nimic, de ani buni. Nu ca ar fi avut vreo intelegere, dar asa se simteau ele mai bine, sa isi impartaseasca fiecare fleac ce se perinda pe alaturi. Niste floricele carnoase ii atrase atentia. Nu mai intalni acest tip de planta pana acum. Va trebui sa caute in enciclopedii sau pe internet. Se apleca si le atinse cu degentul. Petalele portocalii parca incepura sa arda cu raze curcubeu.

- Tu… aici?

Sheryl tresari. Azi vocea lui Roy chiar in spatele ei. El se apleca si o saruta fugitiv pe umarul care ii scapase de sub haina alba.

- Imi place cum mirosi, accentua el sarutul lipindu-si buzele de ale ei.

- Roy! E ziua afara! Mi-e sa nu ne vada cineva!

- Stiu sa ma fac nevazut, replica el pe un ton sugubat. Dar… era sa uit de ce am venit! Mi-a cerut Michael sa te chem la noi… stii… el te place… oarecum… Ma rog… m-am gandit sa te anunt.

- Bine, Roy! Stii ca nu ma intereseaza decat sa ducem proiectul la bun sfarsit.

- Da, Sheryl, tocmai ca stiu de proiect. Si stii ceva?… o intreba el apropiindu-si ochii fixi de fata ei?

- Ce?

- Am… sa te ajut!

- Wow… stii tu exact ce si cum? il apostrofa Sheryl, cu incredere in sine.

- Stiu!

- Pai… sa mergem atunci. Unde mai exact?

- La resedinta familiei din afara orasului. Nu e chiar in afara. E o zona de la margine, dar foarte bine intretinuta. Cu spatii de birouri, un mic hotel si o cladire cu birouri pentru conferinte. Michael are acolo niste discursuri azi. M-am gandit ca ii va fi de bun augur sa il incurajam. Stii… s-a certat cu Liberty!

- Vai, dar cu asa? intreba Sheryl, ca si cum nu ar fi avut nimic impotriva bietei fiinte.

- N-a vrut ca el sa stea cu copiii in ziua lui libera, sau ceva de genul… Ce sa mai… ceva plictisitor. Nici nu ma mira ca s-au ciondanit.

Roy mergea vesel langa ea cu un aer de gentleman. O conduse pana la masina lui sport. Sheryl privi cu nesiguranta in jur. Daca afla Miriam ce face… o spanzura! Urca in masina si se aseza cu un aer de nonsalanta. Roy se facu ca nu vede nesiguranta din atitudinea ei. In jumatate de ora ajunsera la resedinta. Fie vorba intre noi, numai resedinta nu era acel parc comercial. Sheryl mai avuse ocazia sa participe la niste cursuri pe acolo, dar niciodata nu si-a inchipuit ca va ajunge sa… sa… vorbeasca cu proprietarii. Hm… ciudata intorsatura. Dar, destul de placuta la acest moment, isi zise ea. Coborara si Roy ii facu semn sa il urmeze. Ii vazu numai umbra indepartandu-se si, cu pasi repezi, incerca sa nu-l piarda din priviri. Il “prinse” chiar cand iesi Michael in pauza.

- Vai, Sheryl! Ce surpriza! exclama el, ca si cum n-ar fi stiu ca Roy o va aduce la el. Mi-ai inseninat ziua cu prezenta ta! Altfel va decurge cursul dupa pauza asta!

- Buna ziua, Michael! Mi-a spus Roy ca tii un curs interesant si m-am gandit ca e util sa vin sa te ascult.

Sheryl zambi. Roy o privi curios. Michael schita o privire satisfacuta si continua:

- Va invit la balconul de VIP-uri! E foarte placut si relaxant!

- Wow…

Dar Sheryl nu mai avut ocazia sa mai zica ceva ca Roy o si impinse spre niste scari. Ramasese in urma ei doar sa ii zica la ureche fugitiv lui Michael:

- Merg sa o conving sa iti urce in pat! Sa vezi ce reclama iti fac! O sa iti stea la picioare!

Michael il privi cu ochii aprinsi de dorinta. Nu era prima poara cand cumnatul lui ii satisfacea anumite dorinte. Deci, erau sanse sa o prinda curand pe Sheryl in plasa lui. Il batu pe umar pe Roy si ii raspunse:

- Mergi si fa ce vrei. Daca si reusesti, iti ofer 50% din proiectul pe care il expun la acest curs.

Tentant! Roy deja se gandea la tot felul de nazbatii in timp ce urca scarile. Dumnezeu cu mila. Mai intai sa o prinda pe Sheryl de fustita. Ajuns sus, isi marca teritoriul pe langa ciorapi si incepu sa traga de ei. Sheryl prinse jocul si se imbujora. Michael ii privea de jos cu entuziasm. Dupa cursul de azi planuisera un party cu cei apropiati si cu niste prezente selecte pentru noul proiect. O chemase si pe prietena lui Roy, Roberta. Ma rog, Roy avea o multime de prietene si stia sa se faca prezent cu ele printr-o eleganta de nedescris. Roberta, o bruneta scunda, ii atintise atentia mai mult timp. Chiar ar fi pariat ca se infiripa ceva special intre ei la un moment dat. Cele doua prezente de sus isi susoteau ceva la ureche. Sheryl zambea imbujorata privindu-l pe Michael. Interesant, oare ce ii tot spunea cu ardoare Roy in tot acest timp? O scruta cu niste ochi de vultur si susotea continuu din spatele ei. De intimdat cu siguranta nu o intimida. Michael cobori privirea si isi continua cursul linistit, dar mai cu patos fata de cum il incepuse. La masa planuise sa stea alaturi de Sheryl.

***

- Roberta!

Roy privi cu o oarecare surprindere si nu prea spre companioana lui obisnuita. O lua de brat si ii facu cunostinta cu Sheryl. Se indepartara apoi fara sa atraga prea multa atentie asupra lor. Mai multe priviri se atintira insa asupra lui Sheryl si a lui Michael. Acesta din urma ii intinse galant bratul si ea accepta. Un gest deosebit de frumos in fata acelei adunari pestrite. Se asezara la masa, iar bauturile de toate felurile incepura sa curga. Pana sa inceapa sa serveasca aperitivele Sheryl deja se ametise bine. Ii scrise lui Miriam un mesaj, sa vina si ea la petrecere. Avea sa o scape de Michael mai devreme decat trebuia. Mai bau niste inghitituri din oranjada incercand sa explice in clar conlocuitorului ei ce vrea mai exact cu jucariile alea. Acesta o privea din ce in ce mai amuzant. La un moment dat o intreba:

- Ce iti tot susotea Roy la balcon, Sheryl? Erai asa de imbujorata incat m-ati facut curios.

- Pai… Sheryl privi chicotind spre Roy si Roberta care se retrasera intr-o anticamera unde licarea o lumina pala… cam ce fac si ei acum…

Michael o privi contrariat, dar pana sa se dezmeticeasca… aparu Miriam…

- Sheryl, te-ai ametit bine de nici nu stiu ce sa comentez!

- Da, exceptional! Se vede in locul Robertei! Miriam, tu ramai in locul meu pana o conduc eu acasa…

- Dar n-ar trebui…

- Ei, nu?! E o placere. Hai, Sheryl!

Sheryl, se ridica impleticita de picioare si se sprijini amuzata de bratul lui Michael. In drum spre masina se oprira la apartamentul lui sub nu stiu ce pretext. Dar mare le fu mirarea cand dinauntru se auzira tipete. Soc si groaza. Michael deschise usa si in fata lor aparura doua doamne infocate, tinandu-se de par. Liberty si nevasta-sa!

- Asa ceva! exclama Sheryl. Eu… sunt de partea doamnei Michaela… sa nu va fie cu suparare.

- Si de ce, ma rog! intreba Liberty desi habar nu avea cine e respectiva.

- Nu-mi place competitia!

Michaela o privi crucis apoi incepu sa rada copios. Apoi, privind nervoasa spre Liberty, o impinse usor afara in timp ce aceasta o privea stupefiata pe Sheryl, o tipa beata, ce abia se tinea de bratul lui Michael. Dupa ce doamna Michaela inchise usa, Liberty isi imbufna boticul:

- Michael, draga! Ce Dumnezeu mai e si asta?

- E doar o cunostinta! O duc acasa deoarece s-a ametit.

- Cum… cum… adica?!… Venisem dupa…

- Dupa bani, stiu. Vorbim maine.

Liberty tacu. Nu mai zise nimic si Sheryl ii intoarse spatele. La o adica, la ce sa mai lungeasca conversatia? Michael o conduse pana acasa, cu mare atentie si nici nu s-a atins de ea. Adevarul e ca nu raspundea foarte bine de instinctele ei si, dupa partida de la balcon, care se intamplase asa cum si spuse, nu ii trebuiau alte belele. Ar fi gasit ea scuze si cu capul in nori. Ajunsa acasa, se intinse in pat si isi intinse corpul obosit pe asternutul parfumat… adormi instantaneu… dincolo… visele se intrezareau ciudate si pale, ca prezenta lui Roy in viata ei. Candelabre cu lumari din lumi apuse strabateau intunericul camerei din visul care se infiripa si printre cearsafurile care se preschimbara in cuverturi albe de in aruncate pe baldachin printre perne imense, ii aparu Roy, tinand-o usor de coapse si savurand-o cu dragoste… Sheryl se trezi brusc, afara incepu sa rasara soarele. Geamul intredeschis aducea o boare care ii strabatea simturile. Il inchise si isi prepara o cafea cu niste capucino. Strangand cana intre maini sorbi cu pofta diminetii si inchise ochii. Simti o adiere usoara de vant la gatul ei, ca un sarut. Deschise ochii si privi camera… O camera obisnuita, fara candelabre si lumanari lugubre… Ii suna telefonul si vazu ca primise un mesaj de la Roy:

“Buna dimineata, iubire! Imi pare rau ca aseara a trebuit sa stau cu Roberta, dar… daca vrei neaparat… ma voi revansa!”

La o adica? La ce se refera? Ce s-a intamplat… s-a intamplat? Stai ca nici Miriam inca nu a aflat. Spre amiaza primi la birou un colet. Inauntru erau niste haine de vanatoare, de tip vintage si o invitatie la o cabana de munte. Pe invitatie scria: “Nu astept un refuz!” Sheryl privi invitatia scrisa de mana si o ascunse in geanta.

- Ce hartie ai acolo? Auzi vocea lui Miriam.

- Ah, Miriam! M-am incurcat cu… Roy… ce mai… e o invitatie la o cabana.

- Ma speriasem, credema ca vorbesti de Michael! Dar pana la urma tot o apa… Nu e cazul se ne incurcam in munca de zi cu zi cu asa ceva!

- Stiu! Stiu! Pana la urma e doar un proiect, nimic de durata!

- La asta ma si gandeam! Bine, hai la munca. Mai ai doua zile pana in weekend. Ar trebui sa te pregatesti!

- Pai a aranjat Roy totul: masina, nu stiu ce echipament ce pare de vanatoare.

- Interesant…

- O fi…

***

Masina parca jos, in fata blocului si Sheryl cobori in viteza. Isi plasa bagajul in portbagaj si se tolani in spatele masinii. Soferul nu vorbise prea mult pe drum. O lasa la o cabana in buricul unei paduri de n-ar fi intrat niciodata. Cu geanta in mana, Sheryl privi spre usa de lemn. Parea foarte veche dar bine intretinuta. Lustrul de pe ea suprindea in mijlocul acestei pustietati. Descuie usa si intra in cabana. O masuta cu niste scaunele si un barulet din lemn tronau la intrare. Urma un dormitor cu un pat imens si o baie. Totul din lemn si foarte simplu. Urca la mansarda si descoperi acolo niste fotolii mari, acoperite cu panza rosiatica si trei masute de cafea din lemn. Niste covorase vechi din lana acopereau mijlocul incaperii. Incaperea nu avea curent electric ci doar niste sfesnice cu lumari mari, galbene. Vantul suiera prin usa balconului. Sheryl privi incaperea inca o data si apoi cobori sa verifice daca e ceva de mancare in frigider. Isi luase la ea ceva, dar nu avea mai multe infromatii. Ii scrisese lui Roy, dar aceasta nu ii raspunse si nici nu a mai dat vreun semn de viata de cand ii trimisese invitatia. Frigiderul era la locul lui! Bine! Mancare in el… Si mai bine! Cand sa prinda sa inchita si ea ceva, suna telefonul. Deci… e un telefon aici? Da! Unul clasic! Ridica receptorul.

- Alo! Doamna Sheryl!

- Da! Ce s-a intamplat?

- M-a rugat domnul Roy Isara sa va arat imprejurimile.

- Oh!… Uh! Da?! Ei, bine ca nu se preconizeaza sa stau chiar singura pe aici. Cand si pe la ce ora sositi.-

- Doamna Farrell, maine de dimineata. Pe la ora 8-9 sa fiti gata.

- E foarte bine! Ne vedem atunci.

Sheryl inchise telefonul. I se adresase cu numele de familie. Avea toate detaliile. Ce dragut din partea lui Roy sa se ocupe de toate aceste lucruri. Prin fereastra intredeschisa se auzea murmurul padurii. In fata se intindea o poienita desptul de maricica cu un paraias si ceva pietricele pe langa. Inchise fereastra cu infrigurare. Linistea padurii o speria un pic, dar nu voia sa il dezamageasca pe Roy dand bir cu fugitii. A doua zi se trezi si isi imbraca costumul primit de la Roy. Ii statea bine, chiar cu o nota de eleganta. Se privi in oglinda din dormitor si dupa ce isi potrivi palarioara, iesi in fata cabanei. Domnul de la telefon o astepta deja. Urca in masina 4x4 si se indreptara spre padure. O zi ca oricare alta. Domnul Hugh, caci asa il chema, parea foarte de treaba. Ii povesti vrute si nevrute. I prezenta locurile frumoase din padure. Se pare ca el era ceva sef acolo. Ii arata poienitele unde aranjau fanete pentru caprioare si alte vietati, copacii cei mai vechi, ceva pietre mai deosebite la care tinea el foarte mult. Aveau si nume. Toata ziua o tinu ocupata. La amiaza oprira intr-un luminis si facu un gratar. Sheryl incropi o salata. Spre seara incepu sa se vada cabana. Soarele incepea sa se ascunda pe sub nori. Aerul curat invaluia narile oferind o senzatie nemaipomenit de relaxanta. Sheryl ii multumi domnului Hugh si intra in cabana. Pe masuta barului statea o cutie cu dulciuri. Se indrepta spre dormitor sa il caute pe Roy cu fata imbujorata, dar nu il gasi. Nu era nici sus. Ciudat… Cobori scarile si gusta din dulciurile gasite. O fi prin preajma, pe undeva? Nu gasi niciun bagaj. Sa fi statut asa vreo doua ore, in semintuneric. Dupa ce se lasa batuta, merse in dormitor si tranti pe pat. Adormi instantaneu. Incepu sa viseze iar acea camera ciudata cu candelabre grele si lumanari. Prezenta lui Roy nu se lasa asteptata in vis. O invalui cu bratele lui si isi simti corpul vibrand.

- Asa, iubita mea! Asa te vreau!

- Roy! Sheryl intredeschise ochii.

- Spune, scumpa mea!

- Esti aici?

- Nop!

- Dar unde?

- Fix in inima ta!

Sheryl zambi si il cuprinse cu bratele. Se desfatara prin cearsafuri toata noaptea iar ea simti cum visul si realitatea se contopesc in trupurile lor.

In lucru... chestii inspirative... taxi & alte alea... SI EU...

 

Roy iesi din toaleta barbatilor si, se opri brusc la auzul unor voci feminine. Auzi numele cumnatului lui si a amantei acestuia.

• Ce nesuferita! se auzi o voce feminina. A nenorocit o familie pentru banii lui. Sa-l fi vazut pe prost cum s-a afisat alaturi de amanta lui in vazul tuturor. Asa ceva! M-a durut pe mine inima!

• Daca era mai de teapa noastra il aranjam deja, raspunse o alta voce.

• Cum l-ai aranjat si pe Frederic? chicoti cealalta.

• Am deja experienta la netotii astia. Toti sunt la fel si au aceleasi dorinte ascunse. Amanta lui este insa e prea sus ca si treapta sociala. Nu avem cum sa o indepartam pe nesuferita!

• Si daca gasim o solutie? Tiparul e acelasi. Trebuie doar sa ne invartim in cercul lor.

• Cu ce dracu’ sa ne invartim? Cu magazinul nostru de bijuterii ieftine? Actele de caritate pe care incercam sa le facem sunt mai mult pentru promovare si strangere de fonduri.

• Gasim o solutie. Daca reusesti, iti dau geanta mea Prada.

• Renunti tu la geanta ta pentru care ai economisit de ti-au iesit pieri albi?

• Daca reusesti sa o faci pe nesuferita sa zboare de acolo, de ce nu?

• Daca reusim, vrei sa spui, Miriam. Singura nu am nicio sansa!

Vocile incepura sa se apropie de usa si Roy dadu cativa pasi inapoi intrand din nou in baia barbatilor. Iesi in urma lor si vazu doua tinerele, la vreo douazeci si ceva de ani indreptandu-se spre sala unde se organizase deja strangerea e fonduri. Incerca sa nu le mai urmareasca cu privirea. De fapt se simtea putin jenat ca a ascultat o discutie privata. Cand intra in sala, il zari pe cumnatul lui, Michael, alaturi de Liberty. Intr-adevar, era o durere pentru familia lui faptul ca se afisa atat de public cu amanta, dar nu aveau de ales iar aceste lucruri se intamplau destul de des in cercurile lor. Curand, Roy uita de discutie si in urmatoarele ore se impotmoli iar in actele lui de la birou. Intr-una de zile il suna secretara anuntandu-l ca il cauta cineva pentru alte strangeri de fonduri de caritate. Se gandi sa refuze, dar apoi isi aminti ca voia sa faca o pauza, asa ca isi anunta secretara sa invite persoana inauntru. In birou isi facu aparitia o fatuca zvelta, cu par saten, suvitat si putin ondulat. Un pic nesigura pe ea, ca mai toate din breasla ei, dar cu mai mult curaj.

• Buna ziua, domnule Richard Jenkins! Ma numesc Sheryl May si as dori sa imi acordati cateva minute.

• Spuneti, cu ce va pot ajuta? o intreba Roy incrucisandu-si bratele si privind-o fix.

• Vrem sa strangem niste fonduri pentru a face de sarbatori cadouri pentru copiii nevoiasi. Avand in vedere notorietatea numelui dumneavoastra, ma gandeam sa va propunem sa participati si la acest proiect, care se va dovedi destul de sensibil pentru opinia publica. Mai ales prin faptul ca donatia se va vedea sub forma fizica, de cadouri.

• Data trecuta parca m-a contactat altcineva de la asociatie.

• Da, dar era vorba de un alt proiect. De acesta ma ocup eu. Sa va arat niste pliante cu modelele de cadouri pe grupele de varste.

Sheryl se apropie de Roy si ii intinse, cu timiditate, un dosar. Acesta il lua si rasfoi paginile cu poze frumos aranjate. In poze erau niste schite cu niste copii fericiti si dolofani care despachetau cadouri. Apoi urma pe verso lista cu materialele necesare si grupele de varsta. Totul trebuia organizat pana de Craciun. Era suficient timp, vreo trei luni.

• Ce sa spun, adauga el intr-un final. Cumnatului meu ii plac astfel de lucruri. Daca vreti, va fac legatura cu el.

• Ar fi perfect, ii raspunse Miriam zambind. Cand as putea sa il vad?

Roy o privi plictisit pe sub sprancene, apoi continua:

• Pai... sa treci in weekend pe la hotelul Apollo. Vom gasi cateva minute pentru proiectul dumneavoastra.

Sheryl ii lasa un dosar cu mostre si, salutandu-l respectuos, iesi din birou. Weekendul se dovedi a fi destul de insorit si ea isi impopotona capul cu o sapca. De data aceasta veni acompaniata de Miriam deoarece aveau mai multe obiecte pe post de mostre cu ele. Receptionerul le spuse ca il pot gasi pe Richard Jenkins in locatia sportiva, unde juca tenis la acea ora cu cumnatul lui.

• Roy, acestea sa fie persoanele pe care le asteptai?

Michael ii arata spre doua fete care carau niste genti mici si cateva cutiute prin care atrageau atentia.

• Cred ca da. Lasa-le sa isi faca datoria, Michael! E un proiect dragut.

Domnisoarele se apropiara de ei si, facand cunostinta oficiala si cu Michael, Sheryl o prezenta pe colega ei, Miriam. Apoi incepura sa scoata organizat si cu atentie fiecare mostra din genti si cutii. Se miscau foarte repede, de parca stiau deja ca nu au mult timp la dispozitie pentru prezentare. Delicatetea si modul de prezentare il impresiona pe Roy. Se speriase la gandul ca il vor plictisi. La un moment dat i se paru ca domnisoara Sheryl May parca cocheta cu Michael, dar isi zise ca i s-a parut. Facu niste glume chiar dragute referitor la niste posibile cadouri si pentru el. Michael incepu sa rada apoi isi dadu acceptul pentru proiect. Fetele impachetara totul si se grabira sa se indeparteze. Roy se ridica si se indrepta spre bar sa isi ia ceva de baut. Ar fi chemat chelnerul, dar voia sa faca ceva miscare in plus. Nu il gasi pe barman si intra in holul hotelului. La un moment auzi foarte clar:

• Nesuferita de Liberty are un minus in acest moment.

Roy crezu ca viseaza. Vazu doua umbre feminine indepartanduse si iesind din hotel. Ele sa fie deci acele persoane pe care le auzise atunci la strangerea de fonduri? S-au miscat repede, aici el le-a cazut direct in plasa, desi ascultase acea discutie. Nu le vazu decat de la spate si desigur ca nu accepta purtarea cumnatului sau, Michael, fata de sora lui, dar nu putea nici sa accepte un asemenea pariu care sa implice familia lui. Momentan se gandi sa le lase in pace. Proiectul ii placuse destul de mult. Poate reuseste sa le puna la zid in timp util.

In urmatoarele zile primi de la Michael niste poze cu masinute si papusi. Mentiona ca Sheryl voia neaparat ceva de calitate si papusi Barbie deoarece micutii carora urmau sa le ofere aceste jucarii nici nu vor mai avea alta ocazie sa se mai joace cu ele, mai mult ca sigur. Intr-o zi, se afisa cu Sheryl la brat, foarte incantat:

• Vii cu noi la un suc, Roy? Mergem in foaierul hotelului Appolo, acolo unde ne-am intalnit prima data.

• Unde voi v-ati intalnit prima ora, vrei sa spui. Nu, merci!

Dupa ce cei doi iesira pe usa, Roy privi spre ceas si nervos, sari din scaun si iesi dupa ei. Il striga pe Michael din urma:

• Asteptati-ma ca vin si eu!

La masa, Michael se dovedi initial un pic jenant. Probabil nu se asteptasera ca Roy sa accepte invitatia. Sheryl scoase telefonul si o suna pe Miriam.

• M-am gandit sa o invit si pe colega mea, ca sa ne fie mai interesant. Eu sunt mai plictisitoare de fel.

Roy o privi pe sub sprancene.

• Ati reusit sa definitivati alegerea finala a produselor testate?

• Cu brio, raspunse Michael cu o urma de fericire in glas!

• Ce bine, replica Roy! Acum vei avea din nou timp pentru Liberty pe care ai cam neglijat-o in ultimul timp.

• Roy! il atentiona Michael oarecum deranjat. Ah, iat-o si pe Miriam care a venit sa salveze “petrecerea”

Miriam se aropie cu aer de zeita si se aseza cuminte langa Sheryl.

• Si asa incepu petrecerea, replica Roy amuzat. Domnisoara Sheryl, ma puteti acompania pana la bar sa ma ajutati cu alegerea unor bauturi. Prefer sa le iau eu personal de acolo.

Sheryl incuviinta din cap, fara a banui ca Roy stia deja ce se petrece si il urma cu aer degajat.

• Sunteti o persoana foarte simpatica, domnisoara Sheryl. Ma mir ca ati reusit sa stati atat de mult timp in preajma unor oameni atat de importanti, ca Michael.

• Domnule Richard Jenkins, cand se va termina totul, va capata si peisajul un aspect de normalitate. Pana atunci, este nevoie de socializare.

• Nu aveti nici pe departe aerul lui Liberty, dar...

• Domnule Roy, exagerati! Intre mine si Michael nu se intampla nimic de acest gen. Iar daca dumneavoastra credeti ca se preconizeaza ceva, va rog sa il anuntati ca nu sunt dispusa pentru astfel de lucruri.

• Si chiar asa o sa fac. Intentionez sa ii spun chiar azi.

Sheryl il privi ciudat, fara sa inteleaga nimic. Dupa ce se incheie seara, Roy ii zise lui Michael:

• Draguta Sheryl. Bine, mie imi place mai mult Miriam. Sheryl pare prea de neabordat, as spune ca e chiar virgina care il asteapta pe printul pe cal alb.

Michael ridica din sprancene. Incepuse sa saliveze deja dupa Sheryl, dar dupa spusele lui Roy, orice abordare directa ar fi stricat orice incercare de a se apropia de ea.

A doua zi, Roy ii spuse printre altele.

• Am o idee. Sheryl e adepta casatoriilor stas. Daca va auzi de Liberty, iti va da cu piciorul din prima. Zic sa le invitam la reuniunea pe care o organizam cu firma saptamana viitoare si sa te prezinti alaturi de sotie. Iti spun ca asemenea gesturi de fidelitate impresioneaza pana la lacrimi femeile. E un inceput ciudat, darcare atinge pana in inimasi cea mai de neabordat femeie.

Michael rase, apoi se opri si se gandi serios la cele spuse.

• Bine, Roy! Le invit chiar eu.

Roy avea si el planurile lui. La reuniune incerca sa o gaseasca din priviri pe Sheryl. O zari la un moment dat alaturi de un grup de persoane.

• Iat-o, i-o arata el lui Michael. Femeia greu de cucerit. Iti dai seama ce inseamna sa o ai in final? Sa-i rupi fustita si sa ii simti trairile? In curand, Mihael! In curand! Lasa ca o conving eu. Ma duc sa ii spun cateva lucurri bune despre tine.

Zicand aceste lucururi si lasandu-l pe cumnatul lui alaturi de sotie, se indrepta ferm spre Sheryl.

• Ma scuzati, dar am ceva de definitivat cu domnisoara si o voi rapi.

Sheryl se conforma docil si il urma spre etaj, acolo unde ii arata el sa il insoteasca. Intrara in biroul lui. Dar in loc sa inceapa vreun discurs legat de proiectul lor, el inchise usa cu cheia, apoi privind-o cu subinteles, se apropie de ea. O lua de coapse si, intinzand-o pe birou, se trezi imediat in ea, gustand din trupul ei ca un infometat. Sheryl nu avu timp sa reactioneze. Totul se petrecu prea brusc. Simti puterea barbatului de deasupra patrunzand-o si iubind-o acolo, pe biroul lui. Desi incepuse brusc, spre final incepu sa se joace cu ea, sarutand-o incet si cu grija. Dupa ce termina “partida” se ridica si ii intinse mana.

• Aranjeaza-te si hai sa mergem jos, ii spuse el pe un ton prietenesc.

Sheryl il privi uluita. Nu i se mai intamplase asa ceva. Era un pic in dubiu, dar nu spuse nimic. Roy o surpinse, avea o bila alba. Coborara scarile tinandu-se de brat. Michael ii privi de jos cu invidie. Ar fi vrut sa stea el la brat cu ea, dar daca Roy i-a spus sa mai astepte, va mai astepta. Da-o naibii pe Liberty! Nu-si inchipuise ca pasiunea pentru ea putea sa se raceasca asa de repede in prezenta acestei fiinte atat de inocente, precum Sheryl.

• Buna Michael! Ce noutati mai sunt in seara asta? Chiar discutam cu Sheryl ce familist convins esti si cat de mult timp iti ocupi cu copiii. Povesteste-i tu mai multe.

Roy o impinse pe Sheryl in fata lui Michael iar acesta incepu, buimac, sa ii povesteasca despre cei patru copii pe care ii avea cu sotia lui, doua fete si doi baieti.

• Impresionant, radie Sheryl! Si reusesti sa iti faci timp si pentru ei?

• Bineinteles, chiar maine ies cu ei la un loc de joaca.

Michael nu mentiona faptul ca era ziua lui de a-i scoate in oras deoarece el cu sotia lui stateau mai mult separat.

• Minunat, se auzi vocea lui Roy. Atunci maine Sheryl va aduce cateva jucarii din ce ati ales sa vedem daca copiilor le plac.

Michael nu incerca sa vada rostul acestei intalniri alaturi de copii, dar daca asa zicea Roy.

Sheryl veni a doua zi alaturi de Miriam. Roy se apropie de ea si o intreba:

• I-ai spus prietenei tale ce s-a intamplat intre noi?

• Nu i-am spus inca nimic, ii raspunse ea calma. S-a intamplat si gata!

• Si gata?!

• Domnule Roy...

• Zi-mi Roy ca deh... in fine... vreau sa ne vedem in seara asta. Ard de nerabdare. Ce zici daca ne intalnim la un hotel?

Sheryl il privi din cap pana in picioare ganditoare.

• Nu stiu ce sa zic de hotel. La mine nu poti veni? Ce daca sunt... mai jos pe scara sociala. Te furisezi tu cumva ca sa nu bata la ochi.

Lui Roy ii placu ca nu opuse rezistenta. Deci il dorea la fel de mult. Dar refuza sa vina la ea. Ii dadu adresa lui.

In rest, ziua decurse normal. Copiii lui Michael primira incantati cadourile si le despachetara cu entuziasm ceea ce insemna o reusita. Sheryl abia astepta seara, il privi toata ziua cu infrigurare pe Roy. Il durea pri toti porii. Omul acesta o incita in mod deosebit. Ajunsa acasa, facu un dus rapid, se parfuma si isi lua o rochita pe ea apoi chema un taxi si ii dadu locatia lui Roy. Ajunsa in fata unui conac inconjurat de intuneric se intreba daca nu cumva gresise adresa. Taximetristul o asigura ca adresa era corecta. Il suna speriata pe Roy, iar aceasta ii deschise poarta si taxiul inainta spre conac. O lasa in fata unei usi mari, grele, din lemn. Aceasta se deschise automat si ea inainta ca intr-un film cu vampiri. Efectiv aceasta fu prima impresie. I placu si mai mult de alegerile lui. Din zona orasului plina de aglomeratie, se trezi intr-un conac cu tavane foarte inalte si lumini palide. La intrare mirosea puternic a lemn vechi. Dar n-o intampina nimeni. Vazu o usa si o lumina si inainta spre acel loc. Intr-o sala mare, cu un semineu impresionant. Focul raspandea un miros usor de ars. Inainta spre el si admira blana mare intinsa chiar langa semineu. Ii auzi vocea blanda din spate si incremeni:

• Te-am furat iar! Da data asta definitiv! De aici nu mai pleci! Nu te intoarce.

Ii intinse un pahar de sampanie apoi o cuprinse de la spate. Ii picura cu buzele cateva picaturi pe gat pe care i le sorbi imediat. Apoi ii dadu jos paltonul. Urma rochia pe care incerca sa o inlature cu grija. Pe Sheryl o intinse pe blana de langa de semineu langa care statea la gheata o sticla de vin rosu cu alte pahare langa. Incepu sa o iubeasca patimas. Sheryl raspunse sarutarilor lui care pareau pe cat de reci, pe atat de ametitoare. Dupa ce terminara partida de amor, Roy ii aduse un halat si ii arata unde poate face un dus si sa se pregateasca de cina. Cand veni sa manance, masa in salon era deja pusa. Tipenie de om. Sheryl privi spre toate lucrurile impaiate din jur si isi spuse ca totul pare ca intr-un film de Harry Potter.

• Ti-e foame? se auzi vocea lui in fata ei. Nici nu-l observase la celalat capat al mesei atunci cand se asezase.

• Bineinteles, incuviinta ea cu dragoste. Adevarul e ca inca nu mancasem in seara asta.

• Incearca pastrama de porc, este deosebita. Bucatareasa a depus o munca de titan pentru prepararea ei.

Interesant, isi spuse ea. Deocamdata nici urma de bucatar. Dar totul parea ciudat de delicos. Pana si atmosfera in care o tinea Roy. Acesta o privea cu ochi plini de dorinta.

• Dupa cina, vom continua ce am inceput, ii spuse el pe un ton calm.

• Ca doar nu m-ai chemat ca sa ma trimiti acasa? adauga ea ironic.

El o privi calm si zambitor. Urmara si clipele de pe urma, clipe pe care le savurara pana spre dimineata.

• Iti chem un taxi? o intreba el la prima ora aparand cu micul dejun in usa salonului.

• L-am chemat deja, ii spuse ea. Mi-e sa nu intarzii la munca. Mi-ai oferit o noapte de neuitat! Abia astept sa o repetam.

• Si eu draga mea, ii spuse el, imbratisand-o cu putere.

SI EU...

Importanța Familiei

 În viață nu alergatul după bani și faimă, nu alergatul după ultima frântură de sănătate te face fericit ci clipele petrecute alături de cei dragi... momentele de lângă părinți,  frați, surioare, nepoți,  etc...

Imediat ajungem pe patul de moarte și... ce vom vedea în fața ochilor dacă nu realizările din singura viață de pe acest pământ?...

Nu suntem nemuritori și nici nu ne mai întoarcem... pentru mine e cert acest lucru... unicitatea...

Când pleacă cineva drag, nu îl mai regăsim în jur... nu mai există decât în amintirea celor dragi... Nu îl mai vezi nicăieri decât în gânduri și pomenirea dintre rude...

Trăiți fiecare zi ca și cum ar fi ultima și veți ști ce e mai prețios în viață !!!

Mergeți la cei dragi, mângâiați-le sufletul cu un zâmbet,  o vorbă bună... căci mâine există probabilitatea să nu mai aveți șansa de a le mai vorbi...

Nemurirea... nu există... iar punctul binelui din lume... va fi mereu altul....

Când... Pleci și vii

Adie vântul

Undă-n gând

O pauză...

Acordul surd...

Lumina încă

Înfioară

A lumii față

Și presoară

Vechi șoapte

Parcă

Din adânc

Demult uitate

Strecurând

Luciri de ape

Străvezii

Când...

Pleci și vii

Când...

Pleci și vii

Rămâi...

 Ucis de chin și trai dement

Rămas-ai tu un eminent

În tot ce-ai scris și ai visat

Luceafar rece-mbălsămat

De stări astrale și priviri

Cu chinul când ziceai „rămâi”

Ai fost un veșnic ne-nțeles

Deși ai scris un simplu vers

Atât

Rămâi…

 

 

NĂPÂRSTOC

 

 

Era pe la sfârşitul unei ierni. Petru, tatăl lui Kitty, s-a dus până la pădure cu nişte prieteni, după ceva lemne. Acolo a găsit un pui de pasăre plăpând şi negricios.

-                     Probabil o fi vreo cioară, zise unul dintre oameni. Dă-l încolo! Ce-o să faci cu el?!

-                     Nu pare a fi pui de cioară, zise Petru şi, ţinând bine puiul în palme, porni spre sat.

S-a oprit pe la fratele său, Ion, directorul şcolii, şi de acolo a luat-o uşurel spre casă. Aici a dat în primire puiul celor doi copii ai lui, Petrică şi Kitty. Aceştia l-au luat imediat şi au început să-i pună tot felul de întrebări tatălui lor. După ce şi-au dat seama că nu pot afla mai multe despre bietul pui negru, s-au dus în bibliotecă, de unde au revenit cu un teanc de enciclopedii.

-                     Deeeeci, ia să vedem dacă e cioară! zise Petrică. Sigur e!

-                     Nuuu, dădu Kitty dezaprobator din cap. Seamănă foarte bine cu un porumbel, doar că e negru şi are ciocul ăsta cârn. Hm… şi unde ai văzut ciori aşa încălţate pe la noi, îşi întrebă ea fratele, arătând spre picioruşele vieţuitoarei împăiate.

Au căutat la porumbei, acolo au găsit într-adevăr o poză ce semăna perfect cu puiul lor, era poza unui porumbel luptător.

-                     Ha, ha, ha, începu Petrică să râdă zgomotos. Păi ăsta o să ne bată când o să crească mai mare.

Ei, lasă că avem noi grijă de el, să crească frumos şi cuminte. Dacă nu vede nicăieri cum se bat

porumbeii, de unde ar putea şti cum să facă acest lucru? zise Kitty întrebător.

Aici însă Kitty n-a avut dreptate. La început porumbelul părea inofensiv, dar cu timpul, devenise din ce în ce mai nervos şi ciupea cu ciocul lui micuţ pe oricine. Începea cu pisica, trecea la căţel şi termina cu ei. Le era însă drag şi nu puteau renunţa la el. Îi mai dădeau peste cioc cu degetul, atunci când el încerca să-i ciupească. I-au zis Năpârstoc, au găsit acest cuvânt în cartea "Nils Holgersson" şi Kitty de mult timp voia să-l folosească undeva. I se potrivea de minune micuţului bătăuş, care, pe zi ce trecea, devenea tot mai frumos şi mai ţanţoş. Avea nişte ochi rotunzi şi jucăuşi. Creştea un mare poznaş alături de prietenii lui, pisica Puffi şi căţeluşul Rămbi, un căţeluş micuţ şi pufos, care fusese şi el adus într-o zi ploioasă. Năpârstoc îi ciupea de fiecare dată când avea ocazia, dar nimeni nu se atingea de el. Puffi şi Rămbi păreau să fi înţeles că Năpârstoc era preferatul familiei şi acceptau această umilinţă, care se repeta din ce în ce mai des. Năpârstoc crescuse deja mare şi ciupiturile lui începeau să devină dureroase, dar toată lumea îl iubea şi îl accepta aşa cum era, dând vina pe genele bietei păsări.

-                     Păi cum să fie altfel, dacă este un porumbel bătăuş?! zise tatăl copiilor într-o zi, ţinând porumbelul pe umărul lui stâng şi mângâindu-l cu drag.

Şi uite aşa trecuse o primăvară şi o vară. Năpârstoc devenise şef în gaşca lui, adică mai mare peste Puffi şi Rămbi. Toate însă până într-o zi, când animalele probabil n-au mai putut îndura umilinţa şi au încălcat regula nescrisă a casei. Era într-o zi de toamnă, când se culeg strugurii şi lumea se îndulceşte cu roadele pământului. Părinţii şi copiii erau în grădină şi munceau de zor. Deşi Kitty îi atenţionase o dată pe cei mari că Năpârstoc poate fi în pericol, din cauza propriului

comportament, ceilalţi nu-i dădură ascultare. Mai nou, credea şi ea că nu i se mai putea întâmpla nimic rău în ograda lor. Când li se dădea mâncare celor trei, primul mânca Năpârstoc. Îşi ciupea prietenii blănoşi şi nu le dădea pace să înghită şi ei ceva până nu se sătura de acest joc. Apoi, mergea în grădiniţa din faţa casei, unde se plimba prin iarba mare. Era cam leneş, degeaba au încercat copiii să-l înveţe să zboare, nu avea talent. Şi uite că venise acea zi, care, deşi era însorită, pentru Kitty şi ai ei, a devenit o adevărată tragedie. Trecuse de ora douăsprezece, părinţii au venit în ogradă să pregătească prânzul. Deodată, Petru, tatăl copiilor, auzi nişte zgomote ciudate în grădiniţa micuţă din faţa casei. Se aplecă şi, după gardul micuţ, îl găsi pe Rămbi înfulecând ceva de zor. Faţa omului se înnegri. Maria, soţia lui, se apropie de el şi, dându-şi seama de gravitatea situaţiei, se postă în faţa lui rugându-l:

-                     Să nu faci nimic rău căţelului!

Dacă nu era femeia, câinele ar fi încurcat-o cu siguranţă. Petru îl privea cu furie. De sub labele blănosului, se putea vedea clar ce mai rămăsese din Năpârstoc. Câinele, dându-şi seama că fusese prins, îşi lăsă capul în jos şi încercă să se ascundă pe lângă gard. Era prea târziu pentru regrete, ştia că stăpânul lui nu-l va ierta. Puffi stătea pe prag, părea fericită că a scapăt de bătăuş, dar privea cu frică spre cel încriminat zicând parcă: Eu nu am făcut nimic! Ştiam regula! Chiar aş fi ajutat dacă aş fi putut…

Copiii au primit vestea cu lacrimi în ochi. Le-a părut rău că a trebuit să se despartă şi de Rămbi. Se pare că tatăl lor nu putea să mai vadă câinele pe lângă casă şi l-a dat la nişte vecini. Acolo, Rămbi, probabil ca pedeapsă pentru ce a făcut, a fost ţinut în lesă şi a murit la scurt timp de o boală necunoscută. Kitty şi Petrică l-au plâns în taină pentru că şi blănosul rămăsese în inima lor. Acum, din când în când, îşi mai amintesc cu drag de prietenii lor. Le e dor de ciupiturile lui Năpârstoc, ar fi vrut să mai audă şi lătratul subţirel al lui Rămbi, dar viaţa are regulile ei.

  

SVIT

  

Mă cheamă Svit şi sunt o pisică neagră, de casă. Am un nume cam neobişnuit pentru sătucul în care stau, dar aşa a vrut Cosmina, prietena mea cea mai bună. Are grijă de mine şi mă plimbă peste tot. Astăzi s-a hotărât să mă ducă în oraş, că tot mergea cu mama ei. A fost cam greu drumul. Am intrat într-o cutie mare de fier, numită autobuz. Era atât de cald, soarele frigea de după geamuri, iar blăniţa mea se mototoli într-un fel ciudat. Cosmina m-a ţinut, tot drumul, la pieptul ei. Abia mai respira şi ea, acel aer, fierbinte, de vară. Eram o echipă, ştiam. Aşa că am stat cuminte în braţele ei, până m-a scos din cutia aia mare, plină cu oameni. M-am speriat când am ieşit afară. Nu mi-a povestit nimeni, până atunci, să fi văzut aşa ceva. În jur erau numai case gigantice şi foarte, foarte mulţi oameni fără animale. Copacii erau greu de găsit cu privirea, aşa că m-am aciuat şi mai mult la pieptul Cosminei, de frică să nu mă pierd. Am ajuns la una din casele alea mari, am intrat înăuntru şi am simţit, în sfârşit, răcoare. Totul era neobişnuit în jur. Am urcat nişte trepte, am trecut prin nişte camere, ca apoi să ni se deschidă o uşă în faţă. Deja mă luase groaza, dar văzând-o pe mătuşa Gina, blăniţa mea se pufoşi de plăcere. Ce bine ştia aceasta să mă mai scarpine, atunci când venea la noi în vizită! Şi daaaaa! Venea mereu cu Riki, băieţelul vesel cu ochi albaştri. Cosmina îi zicea verişor. Ce bine! Îl voi cunoaşte, oare, şi pe Bob? Atât au tot povestit despre el. Cred că e un motănel tare drăguţ! Într-adevăr, am intrat într-o încăpere luminată şi frumos colorată. Cosmina mă lăsă jos şi îşi îmbrăţişă, veselă, verişorul. M-am pitit după un dulăpior de pantofi, dar mătuşa Gina mă luă de acolo şi mă duse într-o cameră mult mai mare, numită salon. “Uite-l şi pe Bob!” am auzit glasul lui Riki şi, dintr-odată, în faţa mea se înfăţişă ditamai dihania. Un câine imens, cu botul umed şi respiraţie intensă, veni lângă canapea şi începu să mă miroasă curios. Blana mi se transformă în mii de ţepi, iar inima începu să îmi bată cu putere. “Priveşte-o pe Svit, Cosmina, cred că îi e frică de blănosul nostru!” zise Riki vesel. Numai de veselie nu-mi ardea mie în acel moment. Păi eram atât de mică, în faţa acestui… Bob, atât de mare. Azorel al nostru era de trei ori mai mic şi tot îmi mai dădea emoţii, uneori. Bine, nu ştiu dacă mi-a fost cu adevărat, vreodată, frică de el. Chiar ne înţelegem bine în ultimul timp. Hm, oare m-aş putea înţelege şi cu… Bob? Uite-l, îşi ridică laba imensă, în semn de joacă! De ce n-aş încerca? Asta da provocare! Până la urmă, Cosmina şi Riki sunt chiar aici, aşa că nu am de ce să mă tem! Hei, blănosule uriaş, ia de aici! He, he! I-am dat câteva lăbuţe, unele mai moi, altele mai cu gheruţe, dar el nu se supără. Dimpotrivă, nu aş fi crezut că un asemenea uriaş ştie să se joace atât de bine. Am făcut mare scandal la mătuşa Gina. Am stricat o vază, i-am dat jos hainele din cuierul de pe hol, dar n-a părut să se supere prea mult, era prea concentrată la discuţia cu mama Cosminei. Spre seară, obosisem. M-am întins pe canapea, lângă mătuşa Gina şi, parcă citindu-mi gândurile, aceasta începu să mă scarpine aşa cum numai ea ştia să o facă. Bob dispăruse undeva, cred că se tolănise pe hol. Nici nu reuşisem să aţipesc bine, că am simţit mâinile calde şi atât de cunoscute ale Cosminei. Aceasta mă luă în braţe şi se apropie de uşă. L-am privit pe Bob, ca de rămas bun, dar acesta nici nu ne băgă în seamă. Dădu de două ori din coada lui şi cam atât. Of, câinii ăștia, nu le pasă niciodată de bunele maniere. Experienţa a fost, oricum, interesantă. Am ce le povesti lui Kiki şi lui Ginette, vecinele mele. Ar fi interesant dacă Azorel l-ar cunoaşte pe Bob! Cred că s-ar înţelege bine şi ne-am putea juca împreună! Abia aştept să îi povestesc de întâlnirea mea cu Bob, sigur nu mă va crede. Până atunci, drumul e lung până acasă şi ce bine e să moţăi în braţele Cosminei…