“O lume dispărută”, așa se numea una dintre cărțile preferate. Probabil stă ascunsă și acum în biblioteca de acasă, undeva într-un colț știut numai de ea…
Nu mai țineam minte nici autorul cărții. Se pierduse în negura anilor. Era un autor străin, de care nu mai auzisem până atunci, Arthur Conan Doyle. M-a impresionat povestea echipei de cercetători care ajung pe o platformă ruptă de lume, de pe lângă Amazon. Singura modalitate prin care puteau ieși de pe platforma era un copac pus între două stânci care, bineînțeles, a căzut în prăpastie. Eroii noștri au fost nevoiți să se aventureze spre inima platformei pentru a găsi o cale de a coborî înapoi pe pământ. Treptat, și-au dat seama că flora și fauna diferă total de cea aflată la poalele platformei, ba chiar au găsit specii vechi, dispărute. Și uite asa s-a reconstituit treptat perioada cretacicului. Mai exact, personajele au dat nas în nas chiar și cu T-Rex.
Auzisem până atunci de fiorosul Tyrannosaurus rex, dar m-a înspăimântat descrierea pterodactililor, niște păsări uriașe care traiau într-o mlaștină. După foarte multe peripeții, personajele reusesc să găseasca o ieșire de pe platou și ajung acasă. Finalul s-a dovedit a fi exact pe placul meu. Profesorul expediției a reușit să surprindă un public întreg scoțând la iveală un pterodactil. Acesta însă a ieșit prin una dintre ferestrele întredeschise și s-a pierdut în ocean.
Autorul Arthur Conan Doyle a reușit să mă surprindă pe tot parcursul lecturii. Eram prin clasa a cincea sau a șasea când l-am descoperit. Autorul și-a folosit nu numai imaginația ci și cunoșțintele vaste geografice, geologice și chiar despre lumea preistorică. Acea lume dispărută există cu adevărat în Venzuela și a surprins oamenii de știință din toate domeniile, o mulțime din speciile descoperite aici nemaiîntâlnindu-se nicăieri altundeva. Nu s-a găsit nici un animal mai mare decat o pumă, așa încât visele cu dinozauri s-au spulberat imediat.
“O lume dispărută”, este una dintre lecturile preferate rămase în oglinda amintirilor, o carte pe care o recomand oricărui mic aventurier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu