Azurul ma sărută și clipește,
Și povestește,
Zice doar să iert
Steluțe si pămantul mult prea alb
Si universul fiert.
O rugăciune
și un îngeraș
m-au aplecat .
Privit-am iar incert
la ochii veseli
de dolofănaș
cu ochii-mi palizi
scoși din gandul sterp
din marea aburindă
ce suspină,
din departarea
poate mult aproape.
Și iau nisipul,
să îl fac oglindă,
să fac din el sonate
cu mici șoapte
Cernut cu unda visului-copil,
din praf adun
grămezi de aur viu.
Cu-n spirit vechi și apă plămădesc
castelul din trecutul pămantesc.
Cu turnulețe albe,
iar ele calde-n mare sa se scalde
Un îngeraș,
posibil mult prea dulce,
surade cu un ochi verzui
și-aduce
aroma de acasă de gutui
legandu-mă d-eternul EU...
Rămai !
Un îngeraș cu aripi mari de zeu.
Îngerul meu!
Zice c-ajută
mii de scoici strangand
Bizare, mici,
și le așeză-n rand
Apoi le-aruncă vii pe un nisip.
Castelul mării dure-a devenit !
Și am plecat... din marea aburindă
cu o privire din acea oglindă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu