Când gândurile se înalță
spre un copac
cu cerul viu,
un geamăt vierme mă apasă
cu trilul trist și pământiu.
Privesc spre lumea de afară,
încă mai ninge cu pustiu,
sclipiri cu iz de nicovală
mai gem
și încă-mi dau fiori
târziu.
Un soare pașnic mă îndeamnă
spre dealul cu vioi copii.
M-aștern pe o câmpie iară,
te chem în lumea mea să vii
să vezi cum sunt,
cum am mai fost,
și vreau să fiu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu