PLANETA NAUM

 

- Bunicăăăăăăăăăăăăăă!

Din beci se auzea cum strigă disperată una dintre nepoate. Bunica însă, era deja obișnuită cu astfel de strigăte și nu reacționa de nici un fel. La ușa beciului era tărăboi mare.

- Cere-ți scuze! se auzi vocea Albertinei.

- Nuuu! se auzi aceeași voce din beci.

Era Sara, o fetiță brunețică, să fi avut cam șase-șapte anișori. Albertina avea zece ani și își cerea drepturile de verișoară mai mare. Se pare că Sara, fiind crescută la oraș, s-a apucat de capul ei să-și ajute bunica. S-a dus în grădină, a luat o sapă și s-a apucat de prășit căpșunii. Și i-a prășit… în felul ei.

- Să steaaa închisăăăă!!! Se auzi o voce de băiat dinspre grădină. În câteva secunde, lângă Albertina apăru și Boris, unul dintre verișori. Era transpirat și părea disperat! A tăiat toți căpșunii, nu-mi vine să cred, adăugă el. Au mai rămas câțiva, și ăia pârliți și vai de capul lor.

- Da’ lăsați-o măi să iasă că a vrut să ajute, se auzi vocea blajină a bunicii.

- Nimiiic! o întrerupse Albertina. Trebuia să întrebe. Acum ne-a lasat și pe noi fără căpșuni. Păi măcar de strica doar partea ei. Cere-ți scuze! adăugă ea ciocănind în ușă.

- Nu vreaaau! se auzi vocea plângăcioasă a Sarei. Dă-mi voie să ies!

- Nu, până nu-ți ceri scuze!

- Eu zic să o lăsăm acolo măcar jumătate de noapte, propuse Boris. Merită!

- Ei nu chiar așa, zise Albertina. Hai, cere-ți scuze Sara și te lăsăm să ieși!

- Scuză-mă nesuferitooo! se auzi un glas printre hohote de plâns.

Lina, care până atunci stătea pe prispă, atentă la tot ce se întâmplă, izbucni în râs.

- Bunicăăăăă! Să vezi ce-o zis Sara! Ha, ha, ha! Ce scuze și-o mai cerut! Hi, hi, hi!

- Bunicuțăăă! Sara asta o’nebunit! adăugă Boris nemulțumit.

- Înnebuniți, faceți ce vreți, numai pe mine să mă lăsați în pace, se auzi glasul bunicii din bucătăria de vară.

Lina se ținea cu mâinile de burtă și, ridicându-se, intră în casă, acolo unde se juca de zor Alis, să-i zică și ei ultimele noutăți. Afară nu mai ținu mult cearta. Până la urmă, pesemne, bunica o înduplecă pe Albertina să-i dea drumul Sarei, promițându-le o poveste frumoasă înainte de somn. Eheeei! Păi bunicuța povestea atât de frumos, încât era mare lucru să primești o asemenea promisiune. Zis și făcut. Toți copiii intrară în casă, și, după ce s-au spălat, s-au aciuat sub așternuturi în cele trei paturi din cameră. După ce-și făcu rugăciunea de seară și se închină de câteva ori, bunica veni în patul din mijloc și, spre bucuria nepoților, începu să povestească:

- Se spune că demult, tare demult, bunicile povesteau altfel. Poveștile erau spuse atât de frumos, încât nepoții trăiau și se jucau alături de personaje. Dar lumea s-a schimbat treptat și multe bunici au uitat că există și această bucurie pentru nepoții lor, lumea poveștilor, d’apoi să mai și povestească. Într-o zi, cinci verișori năzbâtioși, Boris, Alis, Sara, Lina și Albertina, s-au hotărât să meargă în căutarea poveștilor adevărate. Zis și făcut! S-au îmbrăcat cu ce aveau mai comod și s-au pornit la drum. Nici ei nu știau unde să caute, dar erau conștienți că lumea poveștilor se află undeva aproape, trebuie doar să o cauți. Au luat-o în vale, spre pârâu. Acolo, la umbra unui copac, s-au așezat să-și tragă și ei sufletul. Deodată, în fața lor apăru un ștrumf.

- Ei, voi, aventurierilor! Știu ce căutați, dar căutați degeaba. Lumea poveștilor s-a hotărât să se mute pe Planeta Naum, acolo unde se spun încă multe povești.

- Dar noi iubim poveștile și vrem să le aducem înapoi, așa cum ne-a zis bunicuța noastră că sunt! răspunse Albertina. Vrem să trăim și să ne jucăm alături de voi!

- Atunci singura soluție este să mergeți cu mine pe Naum. Chiar în seara asta avem o navă care merge încolo. Se mută Scufița Roșie și Motanul Încălțat.

- Aoleu! Păi și putem să-i convingem să rămână? întrebă Alis.

- Nu cred, răspunse strumful, treburile astea sunt deja bine aranjate.

Copiii însă știau bine ce vor. După ce au promis că vor fi cuminți, au fost aduși în fața navei spațiale care trebuia să-i ducă pe Planeta Naum. Se pare că în afară de Motanul Încălțat și Scufița Roșie, se mai îmbarcau și alte personaje cunoscute. L-au văzut și pe Harap-Alb, alături de Fata Împăratului Roșu. Prințesa trebuia să intre prima în navă, dar observă că are rochia ruptă într-un colț.

- Vai, zise ea disperată lui Harap Alb, nu putem merge așa. Pesemne că mi-am agățat-o printre tufișurile de aici. Sunt sigură că dimineața era în stare perfectă!

Cei doi și-au cerut scuze și și-au planificat zborul pentru următoarea cursă. Boris îi făcut un semn discret Albertinei, iar aceasta zâmbi cu subînțeles. Ștrumful observă o foarfecă în mâna lui Boris, dar când se apropie de el, acesta nu mai avea nimic. „Probabil mi se pare” își zise ștrumful. Dar mare îi fu uimirea când văzu că Scufița Roșie își pierdu din senin... scufița, iar motanul încălțat, nu mai avea pinteni. Ștrumful, vizibil iritat, mai privi încă o dată spre omuleții care i-au promis că vor fi cuminți. Aceștia stăteau într-o parte, așteptând răbdători să le vina și lor rândul. Într-un final s-au văzut pe navă, în drum spre Planeta Naum, doar ei și ștrumful. Drumul a fost scurt și în câteva ore au ajuns la destinație. De cum au coborât, în fața lor li se așternu un orășel de basm, viu colorat și însorit. Casele erau din turtă dulce cu glazură roz și mov. Fluturi gigantici împânzeau tot cerul, iar copacii își aplecau pletele bogate peste trecerile de pietoni. Pe străzi era agitație și personaje din toate poveștile alergau bezmetice, se jucau sau se plimbau liniștite.

Cei cinci verisori au fost cazați la hotelul din turtă dulce verde, situat chiar în centrul orășelului. Aici au promis, din nou, că vor fi cuminți. Totuși, în următoarele zile, locuitorii orașului au început să dea semne că vor să meargă înapoi pe pământ. Alba ca Zapada și-a dat seama că vrea să întregească echipa cu încă un pitic, iar Prâslea cel Voinic nu-și mai găsea merele de aur și își aminti că poate lua altele doar de pe pământ, dintr-un loc știut doar de el. Maugli și-a luat toata gașca și a plecat înapoi, în Jungla de pe Terra, ferm convins că era frumos și în orășelul din turtă dulce, dar locul lor nu era acolo. Cenușăreasa a dat o fugă până la zâna ei, care încă era pe pământ, să-și comande o pereche de pantofi noi. Se crease mare zarvă pe Planeta Naum și nimeni nu bănuia că totul pornise de la... cei cinci verișori „cuminți”. Păi cine se plimba pe lângă Cenușăreasă, încercând s-o convingă că prințul o va iubi mai mult dacă va avea și pantofiori roz?! Ehe! Sara! Cine l-a întrebat pe Maugli de cât timp n-a mai fost la o vânătoare? Boris!

Ștrumful bănuia ceva, că prea s-au stricat treburile odată cu venirea celor cinci. După câteva zile se hotărî să-i urmărească, dar s-a lăsat păgubaș imediat, deoarece copiii mergeau în direcții diferite, pe poteci mărginașe sau însorite, prin parcuri sau cafenele. Lucrurile păreau că evoluează exact așa cum își propuseseră Boris, Lina, Albertina, Sara și Alis, dar...

Aici bunica se opri, ascultă cu atenție respirația nepoţilor și își dădu seama că ei erau deja plecați pe Planeta Naum. Probabil puneau ceva la cale, cum să-l aducă pe pământ pe Aladin sau pe Ariel. Pe fețele lor se putea citi un zâmbet cald și fericit, zâmbetul copilăriei.