Mă dor picioarele de-atâta mers
Deși mai ieri am încetat să cânt
Din strunele vioarelor câmpii
De prea mult timp uitat-am cine sunt
Printre cei vii
Prea obosită-s de amar și plâns
Uscat mi-e albul ochilor de nea
Probabil a albit și versul drag
Când l-am uitat în brațe cu o stea
Pe-un tainic prag
Și multe gânduri stau șirag în stih
Și parcă le aud cum îmi șoptesc
Să mai ascult din glasul de aramă
Când frunzele din toamnă vestejesc
A mea năframă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu