TALESTRI, REGINA AMAZOANELOR (Capitolul 11)
Zgomotul lingurii de cositor, lovindu-se de cana de lut, se auzea tot mai puternic în crâşmă. Celeno învârtea de zor în ceaiul ei. Talestri o privi cu subînţeles de câteva ori, fără niciun rezultat.
- Termini odată? se auzi vocea răguşită a amazoanei-soldat, Melestri.
Celeno se opri brusc, aşa, ca dintr-un vis. Îşi ridică ochii împăienjiniţi de oboseala din ajun şi căută, insistent, privirea prinţesei. Talestri o evită, privind spre geam. Celeno puse linguriţa pe masă şi zise, căscând:
- Abia aştept să vină Climene, să-mi povestească distracţia de azi noapte…
Talestri tresări şi întrebă imediat:
- Păi nu aţi fost împreună azi noapte? Climene nu e în cameră?
- Ba daaa… Am fost împreună azi noapte, până la un moment dat, când ea a plecat cu Rammu în camera noastra şi eu a trebuit să merg să dorm cu Aela şi Liliana, răspunse Celeno, neobişnuit de satisfăcută.
Se lăsă tăcere. Talestri se schimbă la faţă. Melestri începu să îşi roadă unghiile şi se apropie de geam, parcă încercând să caute cu privirea amazoana buclucaşă.
- V-am dat eu voie să ieşiţi cu akkadienii? se auzi deodată vocea răsunătoare a prinţesei. Se ridică furioasă şi împinse brusc scaunul, care se lovi puternic de perete, rămânând, totuşi, în picioare.
- Oho, cineva şi-a început dimineaţa cu multă energie, se auzi vocea deja cunoscută a generalului Runkrahost.
Tocmai intra pe uşă, alături de prietenul lui, Murrabi. Apoi privi amuzat la scaunul proptit de perete şi se aşeză la două mese distanţă de amazoane. Tânara de aseară, cu ulcioarele, apăru imediat lângă general, aşteptând, parcă, mângâierile de atunci, dar acesta nu păru impresionat de drăgălăşenia ei şi îi spuse să îi aducă nişte apă rece şi ceva afumătură cu pâine pentru masa de dimineaţă. Talestri îşi luă scaunul şi se aşeză resemnată la masa ei. Nu ştia de ce, dar nu şi-ar fi dorit ca Runkrahost să asiste la o ceartă între amazoane. În alte împrejurări nu i-ar fi păsat, dar nu voia să îi ofere şi mai multă satisfacţie, având în vedere atitudinea lui jignitoare din seara trecută. Prinţesa îşi luă cana de lut şi începu să soarbă încet din ceaiul de soc. Temerea ei, însă, se adeveri, după două-trei clipe. Uşa se deschise larg şi în crâşmă intrară, foarte veseli, Rammu şi Climene. Amazoana îl ţinea de braţ pe soldatul babilonian, iar pe faţa ei se putea citi satisfacţie şi voie bună. Runkrahost păru surprins şi chiar îşi încruntă sprâncenele. Talestri simţi că nu îşi mai poate stăpâni pornirile, dar reuşi să se abţină, cu greu, rămânând pe scaunul ei. Rammu o conduse politicos pe Climene la masa amazoanelor, iar aceasta, după ce îi zâmbi dulceag, se aşeză lângă Celeno, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.
- Ai multe de explicat, îi şopti Talestri.
În vocea prinţesei se putea desluşi clar, multă nemulţumire. Celeno tresări şi răspunse:
- Cred că e doar o mică gelozie, că am luat-o înaintea prinţesei…
- Climene?! o apostrofă Aela. Ai înnebunit? Ce tot spui acolo?
- Păi oare nu pentru asta ne-am pornit toate? întrebă Climene.
- Cred că te-ai cam grăbit, plus că noi trebuie să fim mai preţioase. Nu te poţi arunca aşa, din prima, cu oricine, răspunse Aela, luând cu multă senzualitate, din strugurii negri de pe masă.
Amazoanele începură să discute în şoaptă despre noaptea care tocmai se încheiase. Climene nu părea să fie afectată deloc. Talestri luă un măr de pe masă şi începu să se joace cu el, mâinile ei trădau nervozitate.
- Aşa deci, înţeleg că l-ai cunoscut destul de bine pe soldatul meu, Rammu? se auzi deodată vocea lui Runkrahost.
Acesta se apropie pe neobservate de masa amazoanelor. Tresărind, Talestri scăpă din mână mărul. Aela se ridică şi i-l aduse imediat, dar prinţesa îl puse înapoi pe masă. Nu-i plăcea că generalul vorbea dulceag cu amazoana ei.
- Mă bucur să ştiu că sunteţi atât de prietenoase, adăugă Runkrahost, atingând, uşor, cu mâna, faţa lui Climene.
- Cred că îţi dai prea repede cu presupusul, se auzi vocea fermă a prinţesei amazoanelor.
- Ah, da, uitasem că e şi leoaica aici. Draga mea prinţesă, cred că ştiu foarte bine despre ce vorbesc. Că tu vrei să îţi ţii în frâu trupa, este ceva. Zvonurile despre… prieteniile voastre sunt atât de vechi şi bine povestite, că mi-e greu să cred altceva. Plus că atitudinea voastră confirmă totul, deci nu înţeleg ce vrei să spui. Dacă vrei să mă abordezi (generalul se apropie de Talestri şi zâmbi suspect), cred că o poţi face direct, că nu am timp de stat la poveşti.
Talestri făcu ochii cât cepele şi răspunse în doi pieri:
- Te apreciezi prea mult, crezând că prinţesa amazoanelor ar putea fi vreodată interesată de tine…
Runkrahost se schimbă la faţă. Era un bărbat brunet, înalt, probabil akkadian, cu umerii laţi, de războinic. Avea ochii mari şi o privire aprigă. Părul lung era prins la spate cu o sfoară. Talestri îi observă tremurul buzei de sus, probabil de la nervozitatea care pusese stăpânire pe el. Avea o cicatrice mai veche, chiar deasupra buzei, ceea ce îi dădea un aer de virilitate în plus. Aela suspină şi îşi sprijini capul în palme, privindu-l cu dorinţă pe general. Dar acesta nu mai păru interesat de vreo amazoană. Le întoarse spatele şi se îndreptă spre masa lui, la care se aşezase şi Rammu. Talestri privi cu satisfacţie spre general, ştia că lovise acolo unde îşi dorise ea. Prinţesa zâmbi şi, luând o bucată de turtă din coşul de paie, o întrebă jovială pe Climene:
- Aşa deci, ia povesteşte-ne, tu, de ce e în stare un soldat akkadian?!
Climene parcă atât şi aştepta. Începu să povestească pe nerăsuflate totul... Amazoanele chicoteau, făcându-şi cu ochiul. Nici nu observaseră când au rămas singure în crâşmă. Toată lumea se grăbea să plece, unii spre munţi, alţii spre mare. Trebuia să se organizeze şi ele, aşa că Talestri le întrerupse conversaţia, amintindu-le, că, pe la amiază, trebuie să ajungă în port. Imediat, toate se ridicară şi se porniră, în grabă, spre camerele lor, gândindu-se la întâlnirea cu marea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu