La drum

TALESTRI, REGINA AMAZOANELOR (Capitolul 9)   

-      Bună dimineaţa!

Diossippe auzi, ca prin vis, glasul slujnicei. Îşi etală corpul mlădios, în toată splendoarea lui, printre aşternuturile din cânepă şi de sub plapuma de lână fină, rămânând cu privirea aţintită spre geam. Aerul proaspăt al dimineţii se strecura prin fereastra întredeschisă. Toamna îşi trimitea aromele culturilor bogate, care împânzeau împrejurimile amazoanelor. Regina se ridică din pat şi se apropie de oglinda rotundă şi imensă din celălalt capăt al dormitorului. Părul răvăşit parcă nu mai avea culoarea roşiatică de altădată. Cearcănele păreau, în fiecare dimineaţă, tot mai adânci. Diossippe se privi atent. Pe vremuri îşi adora fiecare trăsătură a corpului, fiecare linie, fiecare curbură, fiecare fir de păr… Din orice unghi s-ar fi privit, era frumoasă. Acum, uneori, îi e frică să se mai uite în oglinda imensă. Ştie că bărbaţii încă o mai adoră, dar pentru cât timp? Antal de mult nu se mai arătase interesat. Probabil de asta… Diossippe, îşi luă haina albă de in de pe jilţul de lângă pat şi îşi acoperi umerii. Făcu doi-trei paşi prin cameră şi, aşezându-se pe jilţul de lângă oglindă, calmă şi zâmbitoare, începu să caute printre uleiurile primite de la Druida-Mamă. Părea să nu o fi văzut pe Burnesha când aceasta intră în cameră. Generalul amazoanelor îi făcu un semn servitoarei să iasă, se aşeză pe jilţul de lângă fereastră şi zise:

-      Cam târziu te-ai trezit astăzi, draga mea regină.

- Mai am şi eu nevoie de odihnă, răspunse regina cu nonşalanţă. Unde e Talestri?

- Prinţesa a venit de aseară în cetate, împreună cu mine şi cu amazoanele mele, răspunse Burnesha.

- S-a întâlnit iar cu el? întrebă regina cu faţa lividă.

- Ce mai contează, Diossippe! răspunse Burnesha vădit deranjată. A făcut-o dintotdeauna, iar acum avea nevoie de sfaturi bune înainte de acest drum lung.

- De parcă nu i-am dat noi destule? Eu, tu, Druida-Mamă?... Fata asta îmi dă mari emoţii…

- Ei, e tânără. Aminteşte-ţi cum erai şi tu la vârsta ei.

Diossippe se schimbă la faţă. Îşi privi ochii atent în oglindă, masându-şi cu buricul degetelor tâmplele, şi continuă:

- Am o poftă nebună de ceaiul cu mentă şi de lipiile cu seminţe făcute de Blosta. Mmmm!

Aceasta se ridică şi Burnesha îi aşeză pe umeri juvelca cenuşie, din lână de capră, cusută fin la margini cu dantelă de bumbac adus din ţări îndepartate. Regina şi generalul armatei amazoniene se îndreptară cu paşi repezi către salonul în care, în fiecare dimineaţă, îşi luau micul dejun.

- Taleeeestriiii! strigă Diossippe vădit agitată.

- Aici sunt mamă. De ce strigi? întrebă prinţesa, ridicându-se de la masa rotundă la care stateau un grup de amazoane-fruntaş.

Regina abia acum desluşi silueta bine proporţionată a fiicei. Se apropie de Talestri şi, pipăindu-i cu brutalitate umerii acoperiţi de zale, de parcă ar fi vrut să se asigure că e bine protejată, zise:

- Burnesha, adu-mi cutia!

Burnesha luă o cutie din lemn de pe masa reginei şi se apropie de Diossippe. Regina o deschise şi scoase din ea o bluză din zale mici şi subţiri. Talestri rămase vădit surprinsă şi pe faţa ei se citea entuziasmul.

- Este o bluză din şic? Făcută de druide?! întrebă prinţesa.

- Da, răspunse Diossippe, mulţumită de reacţia prinţesei. Sper să te protejeze la drum. Metalul este unul preţios, uşor şi foarte dur. Greu trece prin el ceva.

- Ştiu! răspunse Talestri. Mulţumesc, mamă!

Talestri se aruncă în braţele reginei şi o îmbrăţişă cu tandreţe, apoi luă bluza din zale şi începu să o admire împreună cu celelalte amazoane de la masă. După câteva minute, Aela o luă cu grijă şi, împăturind-o, o puse în coşul de lângă ea, menit să strângă ultimele lucruri necesare pentru călătorie. Diossippe şi Burnesha se aşezară tăcute la masa reginei şi începură să soarbă, în linişte, ceaiul de dimineaţă. Ambele păreau foarte gânditoare, cu siguranţă meditau la drumul pe care îl are de făcut prinţesa şi la primejdiile care o vor pândi la orice pas, odată ieşită din ţara amazoanelor. Din colţul amazoanelor-fruntaş se auzeau râsete, fetele aveau o dispoziţie neasemuit de bună, de parcă ar fi pornit în aventura vieţii lor. După nici jumătate de oră, acestea se ridicară şi, în frunte cu prinţesa, o luară la pas spre grajduri. Draconarius, calul prinţesei, era pregătit de drum încă de la prima oră. Cei doi lupi se tot învârteau în jurul calului, de parcă nu ar mai fi avut stare. Talestri se apropie de Draconarius, îl bătu pe spinare şi, din două mişcări, se urcă pe el. Şuieră scurt şi vulturul Daago se apropie în zbor, aşezându-se pe umărul ei. Celelalte amazoane urcară şi ele pe caii împovăraţi cu provizii pentru drum şi, cu pas semeţ, porniră în urma prinţesei. La poarta amazoanelor, regina şi generalul aşteptau, smerite şi cu o gravitate sculptată pe chip, caravana prinţesei. Talestri ajunse în dreptul lor, făcu un semn războinic Burneshei şi reginei, apoi ieşi pe poartă zâmbind. Aela o urmă îndeaproape, pe un cal negru, iar celelalte amazoane, porniră la câţiva paşi distanţă, în urma lor. Regina îşi privi cu teamă fiica îndepărtându-se. Ar fi vrut să o strângă la piept, ar fi vrut să îi spună atât de multe cuvinte, dar îi era frică să nu-i strecoare teama şi îndoielile ei în sufletul prinţesei, care părea neînfricată şi foarte încrezătoare.

- Mergi cu zeii, se auzi glasul şoptit al reginei.

Burnesha se îndreptă spre grajduri pentru a-şi pregăti caii de alt drum. Trebuia să ajungă în lagărul ei. Diossippe rămase lângă poartă încă mult timp, până nu se mai văzu în zare silueta prinţesei.