Azimut...

Ți-aș spune că te-oi bantui la noapte

Dar de ce-aș pierde timpul eu cu tine?

Cand singură mă simt atat de bine

În anotipuri vechi și-ndepărtate

Ți-as spune că nu meriți nicio vorbă

Dar nu te știu nici cat o degerată

Probabil vrei să ai o minte sobră

Să faci cu mine și vecinătate

Ți-aș spune poate multe și nevrute

Dar știu că n-ai habar nici cine sunt

Ți-aș spune pe curand sau poate du-te

Dar nu-mi ești o rutină pe pămant

În loc aș construi un mic palat

Cu muzică și tot ce-am desenat

S-aduc în el ce-n urmă am lăsat

Și la final să-l cizelez în alb

Să pot să m-adancesc în umbra sorții

Să plang în sufletu-mi de simplu om

Cortină să așez în umbra nopții

Copile, plangi cu mine cand ți-e somn!

Visează langă mine, în asceză

Pictează doar palate de cleștar

Pornește cu-o scanteie de lumină

Și finisări de umbră de icar

Și nu uita că în povestea toată

Doar tu ești cel ce-n condică îți scrii

Căci Dumnezeu poate-ți deschide poarta

Dar tu alegi ce poți și vrei să fii!

O floare mai adie la fereastră

O amintire dintr-un vechi trecut

Sărut de gheață închis într-o glastră

Răsfrant prin suflete de azimuth...

Hai vino în mormîntul meu de gheață

Răsfață-mă cu cel mai tandru vis

Te-aștept printre ruinele de ceață

Cum au mai așteptat cei ce-au promis

Încantă-mă cu-n dans nocturn feeric

Alintă-mă cu șoapte cat mai reci

Și astfel, dintr-un univers eteric

Vei trece într-un univers... de veci...