Amintirile... ce sunt ele oare ?
Știm ca pot fi frumoase sau triste și... mi-am amintit acum câteva zile de veselia sărbătorilor din copilărie, de gustul lor și când vorbesc de gust, chiar la asta ma refer.
ERAU DULCI !
În pomul de crăciun părinții aveau grijă să ascundă în fiecare zi ciocolate mai mici sau mai mari. Le culegeam ca pe niște fructe și a doua zi apăreau altele :d. Pareau că nu se mai termină. Aveau un gust deosebit, altfel față de cele din zilele obișnuite. Parcă și mirosul era altfel. Și așa alergam în fiecare dimineață spre acel pom. Alergam dezbrăcați cu tălpile goale și cu sufletul la gură, nerăbdători să mai vedem o minune.
Poeziile pentru serbările de la grădiniță erau învățate cu emoție. Abia așteptam evenimentul, iar când venea nu mai simțeam nici picioarele, obrajii începeau să ardă, iar ochii sclipeau de fericire.
TRĂIAM ACEL MOMENT MAGIC!
Moș Crăciun era idealizat, era cel mai iubit mos. Părea sever, dar în același timp atât de bun! Un miracol! Bomboana pe care ți-o dădea avea gustul ciocolatei din pom. O savuram pană la ultima bucățică...
Globulețele, fulgii de hartie albă, panglicile colorate, bradul cu mirosul de conifere, personajele vesele, toate s-au unit într-un TOT imens care a reușit să sculpteze în sufletul meu un loc aparte.
Din când în când deschid ușița amintirii calde și retrăiesc acele emoții, acea savoare, acele clipe.
Sunt momente din trecut, frumoase prin aglomerația culorilor și simplitatea faptelor.
Sunt clipe de vis, un vis frumos numit COPILĂRIE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu