Era o zi de vară ca oricare alta. Soarele se înălțase deja, începea să ardă. Micuța Lulu alerga bezmetică prin ogradă, în ciuda câțelușilor dolofănași care încercau să se joace cu ea. Se opri. Îi privi cu dojană, dar și cu un aer jucăuș. Îi luă pe doi dintre ei în brațe și se așeză pe pragul mare din fața casei. Erau mici și pufoși. Abia de vre-o săptămână le ieșiseră dințișorii. Semănau cu niște ursuleți, doar că erau foarte micuți. Unul era gri, iar celalalt negru cu guleraș și lăbuțe albe. Semăna cu maică-sa, Martinica. Lulu se apucă să-i tragă de codițe, când pe unul, când pe celălalt. Câțelușii parcă asta și așteptau. Au început să se învârtă în poala fetiței scoțând, din când în când, câte un lătrat subțirel și vioi. După câteva minute de joacă, Lulu îi sărută pe amândoi pe boticurile rotunde și umede și îi lasă pe prag. Îi aduse și pe ceilalți doi frățiori lângă ei. Merse în bucătărie. Se opri lângă găleata cu apa rece din care luă o cană mare pentru a-și astâmpăra setea. Luă de pe masă sticla cu lapte și căută castronul de tablă. Îl găsi lângă ușă. Pe pragul casei, cățelușii stăteau întinși pe un petec de umbră. Lulu puse castronul jos. Micuții ciuliseră urechile. Le era cunoscut zgomotul. Când auziră cum toarnă laptele începură să se ridice câte unul și, dând din codițe, se apropiau recunoscători de castronul cu lapte proaspăt. Lulu îi privi cum mancau cu poftă. N-au lăsat nimic în castron! Ba mai mult, începură să se împingă mârâind, încercând când unul, când altul, să lingă vasul din tablă. Aveau burțile pline. Erau rotunde. De greutatea lor nici nu puteau merge. După ce au văzut că nu li se mai dă nimic, au început să se târasca spre locul umbros. Burțile li se lipeau de prag. Lăbuțele din spate erau ușor ridicate. Scoțând niște scâncete drăgălașe au ațipit într-un final. Lulu îi mai privi un pic. După un timp simți că se plictisește și plecă să-și caute surioara mai mică.
AVEA CHEF DE JOACA ! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu