Mirosul pâinii parcă mai adie
prin nări
și prin veșmintele azur
un abur din trecut mă înfioară
și plâng, și râd , și mă răsfăț prin el
mănânc cu mult nesaț, dar nu mă satur
alerg apoi pe dealul plin de flori
la braț cu alți copii
zglobii ca mine
ușori.
Odată
flori frumoase căutam
gălbui și roșii, albe ca zăpada
și uneori o mică albăstrea
o ramă
pentru amintirea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu