Născută-am fost în zi de vară,
Într-un sătuc, pe mal de Prut,
Sub nucii de odinioară,
Cu ramurile-n azimut…
În valuri-lanuri am urcat,
Cu tălpi golaşe, prin ţărână,
Când vin cireşi la dezmierdat,
Ţinându-se,-n alint, de mână…
Mai simt un vânt primăvăratic,
Aşa cum îl ştiam atunci,
Vara, cu stropii de jăratic,
Crestaţi printre altare-rugi…
Priveam în depărtări ascunse…
Citisem despre un pământ,
Cândva unit, ce dispăruse,
Cu un cernit discernământ;
Am stat s-ascult un imn absurd,
L-am intonat în călimară,
Metaforă cu sunet surd,
Minciună râncedă şi-amară,
Şi ruşinos mi-era cuvântul,
Era jenant să îl rostesc,
Deşi acela era gândul,
Părea greoi să povestesc…
Şi mă visez, în nopţi de vară,
Într-un sătuc, pe mal de Prut,
S-ascult un greier, cu-o vioară
Doinind… dintr-un arcuş tăcut,
Revăd privirea părintească,
Atât de caldă şi iubită,
Care încearcă să-mi şoptească,
De sub năframa înălbită,
Înmiresmat de un major
Un sunet dulce, cristalin,
Cu suflul unui dirijor
Ce-mi este astăzi alcalin,
Esenţă pentru minte trează,
Lucrată de vechi făurari,
Din strune care mai vibrează,
Emoţii pentru noi lăstari…
Un puls dintr-un ţesut nostalgic,
Zvâcneşte astăzi… revolut,
Cosmopolit, etimologic
De taina unui absolut…
Străină-am fost în a mea ţară,
Cu gândul, limba şi ideea,
Dar port, la inimă,-n cămară,
Sătucul meu... şi Odiseea!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu