Se-nşiră-aşa, prin ceaţa aghiasmată,
Ei, muritori, cu aripile frânte
Şi nu mai au nimic de dinainte,
Doar amintiri de umbra de lopată...
Trec roiuri de altare-nveşmântate
Cu fir de-argint şi tiv suflat cu aur,
Coroanele mai au frunze de laur,
Cerşind un ultim gând de-angelitate
Şi în amurgul vremii toate-or trece
Un vierme va rămâne-n azimuth,
Înfulecând din hoiturile sece,
Cu-acelaşi gust, acelaşi conţinut
Şi n-o să scadă stiva asta rece
Cât timp va fi cu titlu disolut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu