INU ŞI DRAGONUL SHARP - ÎNTÂLNIREA

         Inu privi la ceasul de lângă dulap, mai erau câteva minute până la pauză. Chiar şi profesoarea de matematică părea nerăbdătoare să se termine ora. Bătăile pixului ei se auzeau uşor, într-un ritm trohaic. Daniel stătea lângă tablă de câteva minute, năuc şi frământând creta în mâinile mici şi grăsuţe. Inu o privi pe furiş pe Alla, ar fi vrut atâtea să îi spună, dar Marius se mutase de câteva zile cu ea în bancă şi luase controlul. Nu putea să se pună cu el, era mai bine făcut, mai înalt, nu mai frumos, dar era printre şmecherii liceului. Avea smartphone de ultimă generaţie şi se lăuda că ar avea şi o maşina pe care o conduce în weekend, deşi e încă minor. Daniel i-a confirmat că l-a şi văzut. Inu o privi melancolic pe Alla. De atâtea ori îşi făcuse un discurs de abordare, se şi vedea plimbându-se cu ea prin parc, dar toate planurile au picat în momentul în care Marius s-a despărţit de Loredana şi s-a mutat, forţat, lângă Alla. Sunetul soneriei îl trezi pe Inu la realitate. Profesoara notă cu nemulţumire ceva în catalog şi îi făcu un semn lui Daniel să meargă la locul lui. Cu un salut formal, aceasta ieşi din clasă.

        Începu zarva cunoscută de la sfârşitul orelor. Toţi îşi aruncaseră ghiozdanele pe bănci şi începură să bage în ele, cu rapiditate, pixuri, caiete şi ce mai aveau ascuns prin pupitre. Marius îi spuse ceva Allei, dar aceasta refuză. Inu zâmbi de plăcere, probabil o invitase să o conducă acasă. Daniel îi dădu un ghiont, cu subînţeles.

        -         Cât crezi, tu, că va dura? întreba el. O săptămână, o lună, dar ştii că Marius mereu reuşeşte să le convingă, aşa că... ia-ţi adio de la prietenia mult visată. Caută pe alta...

        Inu schiţă un zâmbet forţat. Poate că Daniel avea dreptate. Până la urmă, ce avea el? O bicicletă, telefonul mamei... Nici baschet nu mai făcea de câteva luni, se lăsase... De fapt, după o perioadă în care a fost tocilarul clasei, a abandonat orice dorinţă de a învăţa... Aşa, din principiu... Băieţii şmecheri cam asta făceau, iar el voia să impresioneze pe cineva. Poate va găsi o soluţie.

        Inu ieşi în grabă din liceu, străbătu, în câteva minute, cele câteva străzi către casă, intră în curtea mică, lăsă ghiozdanul pe prag şi, luându-şi bicleta şi căştile pe urechi, ignoră vocea mamei care îl îndemnă să intre în casă, ca să mănânce. Trecu în goană pe lângă blocurile din străzile învecinate şi o luă pe cărarea ce ducea spre pădure. Ştia că nu are şanse mari în faţa lui Marius. El cu ce să impresioneze? Cu ce să se facă observat?

        Inu începu să pedaleze tot mai repede pe poteca pietruită. Bicicleta sălta ca o căprioară speriată, prin hârtoape. Inu îşi ridică voios spatele, înfiorâdu-şi trupul de plăcere. Părea să îl încânte această viteză printre copaci. Deodată, ceva scrâşni, băiatul nu mai reuşi să menţină echilibrul şi căzu de pe bicicletă, rostogolindu-se într-o râpă nu prea adâncă. Din fericire, nu se lovi decât la un picior. Încercă să se ridice, dar simţi o altă lovitură puternică în cap... Asta sigur nu era de la bicicletă. Inu deschise ochii ameţit şi văzu, în semiîntunericul  pădurii, trei umbre mici. Una ţinea o bâtă, gata să o folosească încă o dată. Inu făcu nişte mişcări de apărare, încercă să se ridice, dar se împletici în nişte liane şi căzu iar. Dădu de ceva moale, neted şi lipicos. Vru să retragă mâna, dar dihania i se încolăci pe mâna cealaltă. Era un şarpe ciudat. Nu mai văzu aşa ceva până acum. Nu era mare, să fi avut vreun metru în lungime şi vreo zece centimetri diametrul capului, dar tocmai acel cap era întruchiparea tuturor ciudăţeniilor. Părea un cap de lup, cu blană şi solzi, parcă totuşi mai văzuse imaginea asta undeva... Monstrul îl privi direct în ochi şi se apropie de faţa lui.

        -         Hai să-l lăsăm pe idiot că l-a luat Sharp în primire, se auzi vocea umbrei cu bâtă în mână.

        Cei trei pitici (pentru că asta erau) dispărură în tufişurile apropiate. Inu rămase singur cu acel Sharp. Începu să îl privească temător, dar şi cu oarecare curiozitate. Era o creatură minunată, cu ochi de foc şi corp de mic dragon. Oare ce era? Să fie atât de ameţit de la căzătură? Inu închise ochii, se lungi pe iarba înaltă, şi după câteva clipe de respiraţii bine puse la punct, îi deschise... chiar la distanţă de câţiva centimetri, Sharp îl fulgera cu privirea.

        -         Se pare că eşti un muritor care nu se sperie aşa de usor! se auzi vocea acestuia.

        -         Măi să fie, mai şi vorbeşti?!

        -         Inu, cu şarpele încolătăcit de mână, se ridică în pirostrii. Începu să îl privească intens, îi mângâie coama. Da, avea şi o coamă.

        -         Eşti real sau visez?

        Sharp îşi puse capul pe umărul lui Inu.

        -         Se pare că avem parte de un iniţiat, se auzi vocea micului dragon. Îmi pare bine de cunoştinţă, adăugă el.

        -         Şi mie! Enorm! Vrei să fim prieteni? Doamne, eşti salvarea mea! Dacă eşti real, mă poţi ajuta să o impresionez pe Alla... Ştii, doar la ea mă gândesc de ceva timp şi...

        -         Hei, hei, îl întrerupse Sharp, dându-i o coadă peste faţă. Deja te vezi şi prieten cu mine? Mai vrei şi nu ştiu ce ajutor? Dar tu ai tupeu, pui de om! Hai că-mi placi... Şi chiar nu mi-a mai plăcut de vreo sută şi ceva de ani de unul ca voi...

        -         De cât timp?! Esti cam bătrânel, se pare, adăugă Inu zeflemitor.

        -         Bătrân eşti tu! îi răspunse Sharp. În socoteala noastră a timpului, sunt chiar mai mic decât tine. Am trei sute cincizeci şi cinci de ani, cam opt în termenii voştri omeneşti...

        -         Măi să fie! Am picat de pe bicicletă şi am ajuns într-o poveste. Mi-aş dori să nu mă trezesc, realitatea mea deja nu prea e ceea ce vreau eu...

        Sharp îl privi cu prietenie şi, clătinând din cap, zise:

        -         Eşti prea tânăr pentru astfel de cuvinte... Uite, pentru că îmi eşti simpatic, putem sta mai mult de vorbă şi, poate, vom deveni şi prieteni...

        -         Supeeer! Vrei să te arăt şi Allei, e...

        -         În niciun caz! Fără afişări dintr-astea. Şi, promit că, dacă vreodată vei îndrăzni, o să reuşeşti să te faci doar de râs, pentru că pot dispărea aşa cum am apărut... Nu încerca să mă păcăleşti pentru impresii umane fără de valoare!

        -         Bine...

        Inu se ridică, făcând o grimasă de om dezamăgit. Totuşi, sufletul lui era plin de încântare şi de ideea unei magii. Încă nu îi venea să creadă de norocul ce-i picase din cer. Un pui de dragon? Tocmai pentru el? Păi Marius rămâne în urmă cu toate fiţele lui. Hm, nu are cum să îi demostreze şi Allei... Tare ar vrea să fie mândră de el, să îi fluture această creatură minunată în faţă...