...Hm, atât de simple par unele lucruri și totuși sunt atât de greu să le aducem, sau să le readucem în viața noastră!
Azi am respirat aerul proaspăt de munte.
Am tras în pieptu-mi mic, cu forță, și parcă tot nu m-am saturat.
Am primit o crenguță de brad... îi simt și acum mirosul proaspăt și fin, îi simt țepii finuți cum îmi alintă nările...
Doar cerul, ah cerul plângea și era atât de nefericit.
L-am simțit, dar nu puteam să-l ajut...
Am zis că îi va trece pentru că mâine este o altă zi și cu siguranță va găsi un motiv să se simtă mai bine.
Ah, cerule! M-ai supărat un picuț pentru că mi-ai ascuns soarele, prietenul meu din totdeauna, dar o voi lua ca pe o joacă de-a v-ați ascunselea :d .
Oricum, plânsul tău mi-a oferit câteva pârăiașe vesele.
Curgeau naive printre pietrele de munte, diferite, și totuși... mi-au amintit de copilărie, când alergam în zi de vară însorită prin ploaie în căutarea unui curcubeu... de câmpie.
Și acum simt nisipul cald și umed atingându-mi tălpile redându-mi parcă, cel ma frumos sentiment... libertatea...
atât de simplă și totuși...
:)
