VISUL… mi-am presărat urmele copilăriei cu roiuri întregi de poveşti vesele, triste, rebele şi romantice… Da, mai simt, încă, atingerea delicată a clapelor care înmiresmau camera cu tonuri de minor şi major, acorduri romantice născute la ceas de seară. Da, trăiam, pe atunci, în constelaţii diamantate cu ploi calde de vară şi fulgi pufoşi. Scările bibliotecii erau nişte simple ancore către Olimp, portative cu note bine ţintuite care mă purtau către lumi misterioase pline de desene geometrice schiţate de un compas fermecat. Totul culmina cu o matrice bine gândită - extaz clandestin pentru corzile sufletului… acolo unde întotdeauna putei vedea ceva frumos în cealaltă persoană spunându-ţi “Ce noroc pe mine că am reuşit să o întâlnesc într-un univers atât de mare!”…
Îmi mai fac şi acum timp, în orele-aripe, şi accesez acest templu – TESTAMENT al copilăriei mele. Te chem şi pe tine, suflet de copil!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu