EVA

Cum a fost Eva defapt?
În imaginația pictorilor ea apare grasă sau slabă, cu părul scurt sau lung, frumoasă sau mai puțin frumoasă. Ideea esențială este că ea a fost prima femeie, deci ea reprezintă feminitatea însăși. Dacă astăzi putem întalni la o femeie și caractere feminine și caractere masculine, la Eva ar fi trebuit să întalnim FEMINITATEA ÎNTRUCHIPATĂ cu tot ce are ea mai frumos. În consecință , ea a fost femeia desăvarșită, cu toate farmecele ei. Urmașele Evei pot moșteni doar o parte din ce-a avut ea, deoarece aluatul copiilor are ceva și din Adam.

O femeie trebuie să aspire și să aibă cat mai mult din ce-a fost Eva.

Dar oare asta ce înseamnă ?

Adam și Eva, șarpele și mărul !

    

    O poveste despre păcatul originar care stă la baza umanității. Astăzi alergăm în căutare de mai bine, plangem și ne supărăm, o barfim pe Eva , femeia care l-a convins pe Adam să muște din acel măr, dar oare chiar a fost un rău atat de mare pentru noi ? Oare faptul că eu și tu existăm este un lucru atat de rău ? Din timpurile cele mai vechi blamăm femeia cu tot ce are ea. Cică ar fi prea vicleană și poate face mult rău dacă vrea. Mai există și acea zicala conform careia în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică. Cleopatra a fost condamnată pentru că a fost amanta lui Cezar , dar astfel a devenit o adevărată regina a Egiptului. Dacă fratele ei devenea faraon s-ar putea ca acea perioadă să nu mai fi rămas în istorie cu acele aventuri și cu frumoasa poveste de dragoste dintre Cleopatra și Marcus Antonius, povste care seamănă izbitor de mult cu Romeo și Julieta.

O femeie puternică are la bază un aluat identic cu cel al Evei. De ce tocmai Eva a fost aleasă să dea naștere, să dea viață? Oare nu ea a fost cea care a greșit cel mai mult stand la taclale cu șarpele? De ce tocmai pe ea a ales-o Dumnezeu sa dea viață și să fie în acel moment asemeni Lui ? Oare de ce ?

De-a lungul secolelor femeia a avut statuturi diferite, în unele tari a domnit , iar în altele a fost înjosită. Încă mai există țări unde femeia nu are drepturi depline. De ce oare ? Oare le e teamă bărbaților că mai multe drepturi pentru femei le-ar aduce lor un prejudiciu ? S-ar putea ca la baza acelor legi să stea defapt o lașitate ascunsă . Bărbații au putere fizică, femeile au putere psihică. Bărbații pot cuceri regate, femeile pot cuceri lumi interioare, etc., etc.

Pozele sunt cu titlu informativ. Se pot șterge la cerere și drept de autor.

AVATARURI, ADEVARURI SI MINCIUNI, RAUTATI ETC DESPRE ADAM SI EVA

AVATARURI, ADEVARURI SI MINCIUNI, RAUTATI, BARFE ETC DESPRE ADAM SI EVA

Pozele sunt cu titlu informativ. Se pot șterge la cerere și drept de autor.

Surâsul ei

Surâsul tâu, fetiță mică

Dezgheață sufletul din mine

Surâsul tău, copilă dragă

Tresaltă sângele din vine

Cu puritatea ta treci munții

Și vizitezi codrul, și marea

Tu nici nu stii cât ești iubită

Esti ca și pâinea, ca și sarea

Căsuța cu povești :)

În alaiul de cuvinte

Cosânzeana s-a pierdut

Îmbrăcată în petale

de flori

și frunze de nuc

Are-n păr o nestemată

Culeasă dintr-un izvor

Iar la gât perluțe albe

De la dragul ei odor

Și pe buzele-i suave

Vezi sclipind un zâmbet dulce

Soarele azi îi surâde

Mâine raze-i va aduce

Pentru cete haiducești

În căsuța cu povești :)

Ruga

Cuvintele mi-s mult prea simple

Când ochii mi-i ridic la cer

Citesc din carte lucruri sfinte

Sperând să-mi dai din tot ce sper

Căzut-am în abisul sacru

Pe care tu l-ai pus în drum

Și am gustat din fructul acru

Apoi m-am transformat în scrum

Doar ochii au rămas, privirea

Cu-o rugăciune stinsă-n glas

În ei mai poți citi sclipirea

De te oprești să faci popas

Căci ne-nțeleasă mi-e gândirea

Și-al vieții vals...

Pozele sunt cu titlu informativ. Se pot șterge la cerere și drept de autor.

Clipa

Privește clipa care mâine va sosi

Pe cea de ieri păstreaz-o într-un loc de basm

Ascultă trilul unei păsări călătoare

Ce vrea să zboare

Povestea vieții ei și-a mea va răsări

Din dulci cuvinte într-un cântec tăinuit

Privește clipa care astăzi e a ta

Și clipa mea

Pozele sunt cu titlu informativ. Se pot șterge la cerere și drept de autor.

Toamna

Privesc pe geamul fumuriu

Cum toamna cade la picioare

Azi colorează-n ruginiu

Parfumul vieților stelare

Mă-ndrept spre ușa din stejar

Și ies în frigul de afară

Cu frunzele mărgaritar

Ce poartă bruma ca povară

Și parcă aud din când în când

O pasăre de stol uitată

În fața iernii cu-a ei dinți

Ce-o va-nșfăca de gât pe dată

Adulmec timpul răcoros

Privind alene spre răscruce

Mă-ntorc la locul călduros

Din casa vestedă, dar dulce.

"Micuța Lulu" - Puii

    Era o zi de vară ca oricare alta. Soarele se înălțase deja, începea să ardă. Micuța Lulu alerga bezmetică prin ogradă, în ciuda câțelușilor dolofănași care încercau să se joace cu ea. Se opri. Îi privi cu dojană, dar și cu un aer jucăuș. Îi luă pe doi dintre ei în brațe și se așeză pe pragul mare din fața casei. Erau mici și pufoși. Abia de vre-o săptămână le ieșiseră dințișorii. Semănau cu niște ursuleți, doar că erau foarte micuți. Unul era gri, iar celalalt negru cu guleraș și lăbuțe albe. Semăna cu maică-sa, Martinica. Lulu se apucă să-i tragă de codițe, când pe unul, când pe celălalt. Câțelușii parcă asta și așteptau. Au început să se învârtă în poala fetiței scoțând, din când în când, câte un lătrat subțirel și vioi. După câteva minute de joacă, Lulu îi sărută pe amândoi pe boticurile rotunde și umede și îi lasă pe prag. Îi aduse și pe ceilalți doi frățiori lângă ei. Merse în bucătărie. Se opri lângă găleata cu apa rece din care luă o cană mare pentru a-și astâmpăra setea. Luă de pe masă sticla cu lapte și căută castronul de tablă. Îl găsi lângă ușă. Pe pragul casei, cățelușii stăteau întinși pe un petec de umbră. Lulu puse castronul jos. Micuții ciuliseră urechile. Le era cunoscut zgomotul. Când auziră cum toarnă laptele începură să se ridice câte unul și, dând din codițe, se apropiau recunoscători de castronul cu lapte proaspăt. Lulu îi privi cum mancau cu poftă. N-au lăsat nimic în castron! Ba mai mult, începură să se împingă mârâind, încercând când unul, când altul, să lingă vasul din tablă. Aveau burțile pline. Erau rotunde. De greutatea lor nici nu puteau merge. După ce au văzut că nu li se mai dă nimic, au început să se târasca spre locul umbros. Burțile li se lipeau de prag. Lăbuțele din spate erau ușor ridicate. Scoțând niște scâncete drăgălașe au ațipit într-un final. Lulu îi mai privi un pic. După un timp simți că se plictisește și plecă să-și caute surioara mai mică.

AVEA CHEF DE JOACA ! :)

Craiasa Fată

M-aplec în fața ta măicuță

Tânjesc după sărutul tău

Plecat-am prea departe, poate

Acum aș vrea la pieptul tău

Să stau, să-ți simt căldura dragă

S-ascult poveștile cu prinți

Și să mă joc cu a ta salbă

Vai! Dor mi-e de ai mei părinți!

Mi-e dor de soarele fierbinte

Ce-ncununa în zi de vară

O carte plină de cuvinte

Ce-o răsfoiam eu până seară

Trecut-au anii mult prea mulți

Acum sunt rece ca ghețarul

Stau rătăcită printre munți

Cu fața albă, ca și varul

Aștern cuvinte fără noimă

Sperând la clipa fermecată

Să ies din starea cea de comă

Să redevin Crăiasa Fată

S-aștern câmpii din infinit

Pe-un orizont mult îndrăgit

Prietenie

Pentru un prieten geamăn

Am cuvinte fără seamăn

Iți doresc din puritatea

Unei copilițe dragi

Mulțumesc de existență

Azi îți voi trimite magi

Să-ți aducă fericire

Taina despre bucurie

Să-ți înveselească ziua

Cu blândețea și lumina

Aștrilor din cerul nalt

Și să facă un palat

Din crenguțe și din fragi

Pentru tine și cei dragi :)

Ca niște stânci...

Suntem asemeni unor stânci

Stingheri, străini, nefericiți

Copii orfani sau cu părinți

Lumini vor naște iar și iar

În alte lumi din calendar

Eu am palatul de cleștar

În care zac cântând amar

Azi ne rugăm la vechii sfinți

Cerșind din strămoșești credinți

Clipe

Mă plimb prin gândurile unui univers

Puțin mai dur și poate un pic șters

Adun colinde din altare vii

Și clipa trece. Trec minute mii.

Mireasmă albă din al meu destin

Răsfață-te cu al vieții cânt divin

Pictează-mi ora când m-ai zămislit

Așa cum sunt, așa cum am trăit...

Amintiri calde :)

Amintirile... ce sunt ele oare ?

Știm ca pot fi frumoase sau triste și... mi-am amintit acum câteva zile de veselia sărbătorilor din copilărie, de gustul lor și când vorbesc de gust, chiar la asta ma refer.

ERAU DULCI !

În pomul de crăciun părinții aveau grijă să ascundă în fiecare zi ciocolate mai mici sau mai mari. Le culegeam ca pe niște fructe și a doua zi apăreau altele :d. Pareau că nu se mai termină. Aveau un gust deosebit, altfel față de cele din zilele obișnuite. Parcă și mirosul era altfel. Și așa alergam în fiecare dimineață spre acel pom. Alergam dezbrăcați cu tălpile goale și cu sufletul la gură, nerăbdători să mai vedem o minune.

Poeziile pentru serbările de la grădiniță erau învățate cu emoție. Abia așteptam evenimentul, iar când venea nu mai simțeam nici picioarele, obrajii începeau să ardă, iar ochii sclipeau de fericire.

TRĂIAM ACEL MOMENT MAGIC!

Moș Crăciun era idealizat, era cel mai iubit mos. Părea sever, dar în același timp atât de bun! Un miracol! Bomboana pe care ți-o dădea avea gustul ciocolatei din pom. O savuram pană la ultima bucățică...

Globulețele, fulgii de hartie albă, panglicile colorate, bradul cu mirosul de conifere, personajele vesele, toate s-au unit într-un TOT imens care a reușit să sculpteze în sufletul meu un loc aparte.

Din când în când deschid ușița amintirii calde și retrăiesc acele emoții, acea savoare, acele clipe.

Sunt momente din trecut, frumoase prin aglomerația culorilor și simplitatea faptelor.

Sunt clipe de vis, un vis frumos numit COPILĂRIE!

Lumină vie

Lumină vie din albastru pur

Mă cheamă-n raza galbenă de-azur

Cu-n verde crud te rog să mă cununi

Să uit de negru și amărăciuni

Lumină vie din albastru cânt

Mă cheamă-n raza creață dintr-un vânt

Un mov să-mi pui pe creștet și pe nor

Să uit de lacrima ce-a curs ușor

Voi rupe sarea dintr-o pâine albă

Voi presăra-o pe-o felie caldă

Ce seamănă cu dragostea străveche

Rămasă astăzi fără de pereche

Cu ochi și minte într-o zi fierbinte

Ea curge-n gheață căutând cuvinte

Sorbind dintr-un șuvoi plin de verdeață

Și cu o strună de pian învață

O terță nouă dintr-un do major

Uitată-i paralela la minor

Doar amintirea a rămas în timp

Urcată azi la rangul de Olimp.

Speranța

Și... un nou vis pe pagina de gheață

Frumos ca bruma și plin de povață

C-un ideal sculptat la căpătâi

Dar... să vedem ce s-a-ntâmplat întâi

Rugatu-m-am eu mult, un an și-o lună

Ca steaua mea cea dragă să n-apună

Și într-o noapte a venit răspunsul

Zicând că încă n-a apus apusul

Mă ia de mână prea prietenește

Mă duce pe un vârf și-mi povestește

De-acea câmpie plină cu zăpadă

Pe care prea puțini pot să o vadă

Mi-a dat vre-o trei prieteni... poate patru

Mi-a dăruit din vântul cald și sacru

Apoi văzut-am razele plăpânde

Și am simțit cum soarele-mi pătrunde

Prin vine și prin corp, ca o licoare

Venind din peșterile reci și goale

Am coborât din nou în lumea vie

Cu o speranță într-o melodie :)

Poveste

Alerg în timp și caut prin ruine

Și fug de tine, apoi fug de mine

Iar tatăl, soarele, mă dojenește

Că floarea din grădină se-ofilește

Da! Am uitat să picur ploicica

Azi m-am jucat cu dragostea și frica

Și mama Lună are-un zâmbet dulce

Încearcă zilnic seara să mă culce

Cu o poveste ruptă dintr-o carte

Cu pagini albe și prea colorate

Aștept s-adoarmă și-apoi zbor ușor

Spre freamătul ce vine din pridvor

Acolo fac piticii casă nouă

Cu un acoperiș pestriț de rouă

Cu turnulețe mii scăldate-n soare

Cu mici ferestre ce dau înspre mare

E albă casa ca o păpădie

Mă roagă să revin și mă îmbie

În camera cea roșie ca focul

Că poate voi găsi în ea norocul

Pereții au picturi cu iepurași

Pufoși, micuți și tare drăgălași

Cu ochii mărgeluțe jucăușe

Stau tolăniți prin iarbă și brândușe

În mijloc e-o măsuță străvezie

Pe ea un trandafir și-o poezie

Cântată de un Pan într-o pădure

Căutător de flori tandre și pure...

O rază îmi alintă a mea geană

De-o nouă zi îmi cântă și mă-ndeamnă

Să mă trezesc din visul de poveste

Să gust din lumea care încă... ESTE...

Steluța

Privind un zor de zi frumos

Cum se înalţă pe sub mare,

Mă-ntreb de un destin umbros

Şi de o stea vărsată-n zare

Ce-a plâns prea mult şi n-a avut scăpare.

Pe clape fuge-un degeţel

Şi caută mireasma dulce

Din acel vesel cântecel

Şi dintr-o şoaptă ce aduce

O licărire şi un zâmbet ce mai curge.

Mosor din galben azuriu,

Tresari acum din colţuri goale,

Ai vrut prea mult de timpuriu,

Acum cerşesti printre altare

Şi te îmbraci într-o mireasmă de culoare.

Mosor micuț din viaţă dalbă

Priveşte zorii cum se-adapă…

Atât de mici...

Suntem atât de mici în lumea asta mare

Furnici printre nisipuri scăldate într-o ploaie

Cu leneșii soldați puși la ușă de pază

Când miile furnici se relaxează-n oază…

Azi rupem din nimic și vrem să facem bine

Iar mâine vine grabnic și ne prinde-n ruine

O pagină prea albă rămâne testament

Pentru copilul firav ce vine din incert…

Suntem atât de mari când lumea pare mică

Și ne uităm de sus la harnica furnică

Și iar ne credem tari, și căutăm în stele

Iluzii pentr-o viață frumoasă ca de zee…

.•´´¯`•´❤`•´¯`•. .•´Castelul meu`•. .•´´¯`•´❤`•´¯`•.

Azurul ma sărută și clipește,

Și povestește,

Zice doar să iert

Steluțe si pămantul mult prea alb

Si universul fiert.

O rugăciune

și un îngeraș

m-au aplecat .

Privit-am iar incert

la ochii veseli

de dolofănaș

cu ochii-mi palizi

scoși din gandul sterp

din marea aburindă

ce suspină,

din departarea

poate mult aproape.

Și iau nisipul,

să îl fac oglindă,

să fac din el sonate

cu mici șoapte

Cernut cu unda visului-copil,

din praf adun

grămezi de aur viu.

Cu-n spirit vechi și apă plămădesc

castelul din trecutul pămantesc.

Cu turnulețe albe,

iar ele calde-n mare sa se scalde

Un îngeraș,

posibil mult prea dulce,

surade cu un ochi verzui

și-aduce

aroma de acasă de gutui

legandu-mă d-eternul EU...

Rămai !

Un îngeraș cu aripi mari de zeu.

Îngerul meu!

Zice c-ajută

mii de scoici strangand

Bizare, mici,

și le așeză-n rand

Apoi le-aruncă vii pe un nisip.

Castelul mării dure-a devenit !

Și am plecat... din marea aburindă

cu o privire din acea oglindă.