Jocul din poiană

În poiana minunată

Stătea şi vorbea de zor

O fetiţă-mbujorată

Ţopăind într-un picior.

- Hai Lenuţo, zise fata

Către prietena ei,

Iar cauţi un joc de-a gata?

Născocim acum ce vrei!

Cu-o papuşă-n ceas de seară

Ţi-l aduc pe Harap Alb

Şi-apoi altfel va fi vara

În povestea de smarald!

- Cristinico, tu zici bine,

Jocul ăsta mi-ar plăcea!

Nu ştiu cine m-ar reţine,

Nici măcar o acadea!

Dar mi-a zis a mea bunică

Despre un frumos colind

Ce-l cânta când era mică,

Pe la case hoinărind.

- De-i aşa frumos colindul,

Te-aş ruga să mă înveţi!

Dau la schimb, mă bate gândul,

Urătura cu nămeţi.

- E ceva pentru cei mici?

- E fără asemănare,

La hotar de an de zici,

Cu mare îndemânare!

Casa-n care o rosteşti

Va avea belşug şi roade.

E la fel ca în poveşti

Şi în tainice balade.

Dar mai e de aşteptat

Până iarna va veni,

Frigul va sosi treptat

Şi fulgi va ademeni.

- Vai! Păpuşa mea oftează.

I-o fi dor de prinţul ei?!

Cristinico, cercetează

Să nu vină iarăşi zmei!

- Tu, Lenuţo, vezi de joacă,

Zmeii i-am învins de ieri!

Ia păpuşa şi-o îmbracă

Pentru balul de boieri.

…

Uite-aşa, în zi cu soare,

Zumzăiau două fetiţe,

Două zâne ursitoare

În rochiţe garofiţe.

Nu uita, copil cuminte,

Poate fi povestea mea,

Dar din câteva cuvinte

Poţi clădi povestea ta!