Aş începe cu “a fost odată ca niciodată” şi aş termina povestea cu “au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, dar… nu despre asta este vorba. Mi-am amintit, zilele astea, de o conversaţie purtată cu un prieten. Mi se plângea că o prietenă bună, de-a lui, avea ceva probleme în relaţia de cuplu. Tipa ajunsese, pesemne, la disperare. I-am zis să îi fie alături şi să îi spună o poveste. Am inventat-o pe loc, adaptată prefect situaţiei în sine. Mică, dar cu o idee mare:
Treci pe lângă un magazin şi privirea îţi este fermecată de o cămaşă pe care o zăreşti în vitrină. Este atât de frumoasă, prefectă, aşa cum o visezi, tu, de ceva timp. Parcă o şi vezi purtând-o şi admirându-i cusăturile fine şi materialul de o calitate rar întâlnită. Intri şi te îndrepţi, cu emoţie, spre vânzătoare, sperând să îţi comunice un preţ cât mai apropiat de buzunarul tău. Oare cât ai putea da pe ea? Dacă nu ai destul la tine sau pe card, te vei împrumuta? Zâmbeşti vânzătoarei şi aştepţi, cu înfrigurare, detaliile. Îţi spune preţul şi, parcă, îţi mai revii (chiar te bucuri). Îi ceri să probezi una şi… SURPRIZĂ! Nu au mărimea ta şi… modelul din vitrină este ultimul. “NU VOM MAI ADUCE!” sunt cuvintele pe care le auzi. Te apucă nervii şi te uiţi cu jind la cămaşa expusă. “Oare cine va fi norocosul?” te întrebi şi te cuprinde invidia…
Ei, dragii mei, aşa se întâmplă în viaţă... Îţi poate plăcea foarte mult o persoană. Poate şi ea te place, dar ce să faci?... Cămaşa, ei cămaşa nu te lasă, că nu este numărul tău... :)
Să aveţi o zi cu MULT SOARE în suflet!
