Ajunse acasă, intră în ograda mică şi îşi duse, ca niciodată, bicicleta în garaj. Intră în casă şi, tiptil, se furişă către dormitorul lui. Se auzi vocea mamei:
- Ai venit? Vrei să îţi încălzesc de mâncare?
- Da, mami! răspunse Inu cu voce tare. Vin în două minute!
Băiatul îşi schimbă hainele pline de pământ şi, lăsându-l pe Sharp pe pat, adăugă încet:
- Suntem la mine acasă. Să stai ascuns când eşti aici.
- Ha! Mai înainte voiai să mă arăţi ca pe un trofeu iubitei şi acum vrei să stau ascuns?! Cam nehotărât eşti, pui de om!
- Sharp, mă cheamă Inu şi, bine, îmi cer scuze pentru reacţia din pădure.
- Aha!...
- Păi da, înţeleg ce zici, dar noi, oamenii, avem slăbiciuni.
- Oi fi eu mic pentru un dragon, dar destul de matur cât să ştiu ce reprezintă fiinţa omenească, răspunse Sharp, fluturându-şi coama.
Inu ieşi grăbit din cameră, cu un tricou ales pe fugă şi nişte pantaloni de trening. Intră în bucătăria mică şi se aşeză la masă. Tatăl îl privi pe furiş de după ziarul pe care îl răsfoia. Mama, cum îl văzu, puse tacâmurile pe masă şi servi cina.
- Nu ai mâncat la amiază, Inu! îl certă ea cu glas blând.
- Păi nu îmi era foame şi am mers la o plimbare, prin pădure.
- Mai fă şi tu un sport care să pună şi carne pe tine, adăugă tatăl, privind în continuare în ziar. Ce să mai zic de şcoală...
- Radu, îl întrerupse mama pe tatăl pornit să îşi certe băiatul.
- Ce, Radu?! Înţeleg că e la vârsta critică, i-o fi căzut şi vreo fată cu tronc, dar trebuie să realizeze că tot şcoala îl poate ajuta în viaţă...
- Radu! ridică mama tonul poruncitor.
Tatăl îşi opri, supus, discursul, iar Inu începu să soarbă din supa de pasăre. După ce luă şi câteva înghiţituri din salata boeuf, zise noapte bună şi se îndreptă grăbit spre dormitor. Intră şi îl strigă şoptit pe Sharp. Acesta nu apăru. Inu se uită sub pat, apoi în şifonier. Nimic! Începu să se agite, şi iar căută sub pat. Când să se ridice, simţi pe gât pielea rece, deja cunoscută, a lui Sharp. Acesta lunecă şi i se încolăci de mâna dreaptă. Faţa lui Inu se lumină instantaneu şi băiatul începu să fluiere de fericire.
- Hai, noroc! Ce te-a apucat de fluieri?
- Mă bucur să te ştiu tot aici, răspunse Inu încântat. Eşti ca o minune, un prieten special pentru mine!
- Hai că exagerăm deja! Prietenia nu pică din cer...
- Ba eu cred că da, răspunse Inu zâmbind. Deja simt că te cunosc de mai mult timp...
- Ha!...
Sharp îşi scutură coama amuzat. Îl privi pe băiat cu ochii lui de foc şi adăugă:
- Am acceptat să vin cu tine pentru că mi-era dor de lume. De mult timp nu am mai fost pe aici. Plus că în momentul în care apare un muritor de talia ta, înseamnă că trebuie să acord o mai mare atenţie acestei lumi...
- Acestei lumi? Vorbeşti de parcă ar exista mai multe...
- Taci şi ascultă. E greu să îţi dezvolt în câteva clipe o întreagă ştiinţă. Ideea este că da, accept să fim prieteni, dar cer un devotament şi un respect pe care nu ştiu cât l-ai acordat cuiva până acum. Plus că nu accept şmecherii. Dacă observ vreuna, te-ai ars!
- Bine, Sharp! zise Inu zâmbind. Înţeleg că nu pot negocia multe cu tine.
- Ba da, dar poţi face asta numai când o să ai şi o anumită capacitate de a înţelege firea lucrurilor. Până atunci, somn uşor că mâine ai ore.
- Ia te uită, mi-am găsit şi tutore!
- Ţi-ai cam găsit naşul! Hai, somn!
- Merg până la baie şi revin. Tu, stai aici! făcu Inu un semn cu mâna, de parcă ar fi ordonat.
- Ha! Omul tot om rămâne, răspunse Sharp, aciuindu-se pe pervaz, sub razele lunii.
Când se întoarse Inu de la baie, doar ochii i se vedeau scăpărând de după perdea. Sharp mai spuse câteva fraze despre alte lumi şi nişte cuvinte neînţelese de Inu, apoi, încolăcindu-se, îşi ascunse capul printre solzii misterioşi.
